• Vicepreședintele în Sănătate al PNL, Cristian Bușoi, susține că liberalilor le va fi greu cu un guvern condus de Dacian Cioloș.
  • Europarlamentarul liberal declară că premierul trebuie să vină de la PNL.
  • Liberalul speră la o reconstruire a coaliției PNL-USR-UDMR.

Premierul trebuie să vină de la PNL, declară vicepreşedintele formaţiunii Cristian Buşoi. El afirmă că liberalilor le este foarte greu să facă parte dintr-un Guvern condus de USR, „cu tot respectul faţă de Dacian Cioloş”.

Cristian Buşoi dă de înţeles la RFI că PNL nu va susţine un Guvern condus de Dacian Cioloş: „Este foarte dificil pentru PNL, cu tot respectul şi personal şi al PNL pentru Dacian Cioloş, eu sunt împreună cu el în Parlamentul European şi ştiu şi capacitatea lui şi felul în care este respectat, dar cu tot respectul faţă de Dacian Cioloş, este foarte complicat pentru PNL să intre într-un Guvern, după ce a fost călcat în picioare, după ce s-a votat o moţiune de cenzură USR-PSD-AUR şi să intre într-un Guvern care ar fi condus de USR”.

Liberalul declară că premierul trebuie să vină de la PNL: „Trebuie să reconstruim această coaliţie PNL-USR-UDMR. Sper ca după această încercare, colegii din USR să înţeleagă că premierul trebuie să vină de la PNL şi sigur, cel mai bine pentru coerenţa coaliţiei ar fi să fie preşedintele PNL, Florin Cîţu”.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1