• România are nevoie de medicamente, echipamente, echipaje şi echipe medicale necesare în tratarea pacienţilor cu forme severe şi critice de COVID-19.
  • Coordonarea echipajelor şi echipelor medicale, precum şi stabilirea locaţiilor în care desfăşoară activitatea, se realizează prin intermediul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, mai arată decizia CNSU.

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) aprobă, sâmbătă, solicitarea de asistenţă internaţională prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, constând în medicamente, echipamente, echipaje şi echipe medicale necesare în tratarea pacienţilor cu forme grave de COVID-19.

Având în vedere nevoia acută de asigurare a medicaţiei şi echipamentelor necesare pentru tratarea pacienţilor cu forme critice şi severe de COVID-19, precum şi nevoioa de personal medical de specialitate pentru acordarea asistenţei medicale pacienţilor cu SARS-CoV-2, CNSU aprobă, sâmbătă, o hotărâre prin care solicită asistenţă internaţională prin Mecanismului European de Protecţie Civilă şi Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC – Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre).

România are nevoie de medicamente, echipamente, echipaje şi echipe medicale necesare în tratarea pacienţilor cu forme severe şi critice de COVID-19.

De asemenea, potrivit deciziei CNSU, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă preia medicamentele şi echipamentele medicale şi le predă către C.N. Unifarm S.A, care asigură depozitarea şi distribuirea acestora către spitalele care acordă asistenţă medicală pacienţilor cu COVID-19, în funcţie de nevoile identificate.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Coordonarea echipajelor şi echipelor medicale, precum şi stabilirea locaţiilor în care desfăşoară activitatea, se realizează prin intermediul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, mai arată decizia CNSU.

Totodată, Ministerul Sănătăţii, Colegiul Medicilor din România şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România sunt abilitate să emită în regim de urgenţă documentele necesare pentru exercitarea
temporară a profesiei de asistent medical şi medic pe teritoriul României pentru membrii echipelor care sosesc în România.