Dificultățile din ultima vreme îți dau uneori un aer preocupat. Hai să-ți prezint o doamnă care nu-și pierde zâmbetul, deși ea chiar are probleme cât China: Tsai Ing-wen, președinta Taiwanului.

Când ești al nouălea copil la părinți, afli devreme că nimic nu se obține ușor în viață. După un eșec, strângi dinții și încerci din nou. Tsai Ing-wen a studiat dreptul la Taipei, apoi la Universitatea Cornell din SUA și la London School of Economics. Întoarsă acasă, a predat la universitate și a fost consultantă în diverse organisme.

În anii 2000, a intrat în politică, preluând șefia Comisiei de Protecția Consumatorului, apoi cea a partidului democratic-progresist. A candidat la primăria Taipei-ului, apoi la președinție. Fără succes. Însă a reușit patru ani mai târziu, devenind prima femeie președinte.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

În Occident, admirăm felul exemplar în care Taiwanul a știut să răspundă epidemiei covid-19. Cu vorba blândă dar cu mâna fermă, doamna președinte a știut să facă acceptabile restricții sanitare extrem de dure. Acasă, e apreciată pentru celelalte realizări: reforma justiției, promovarea energiei verzi, modernizarea infrastructurii sau drepturile minorităților.

Cel mai greu challenge este însă relația cu Beijing-ul. Pentru a apăra independența Taiwanului, Tsai Ing-wen a lansat un amplu plan de cooperare cu 18 țări din regiune, care a dus deja la o creștere cu 60% a investițiilor străine.

Față de ambițiile imperiale ale Chinei comuniste, a sporit autonomia industriei de armament. Disproporția rămâne însă evidentă. Este o partidă de poker între un elefant și un șoricel.

Însă la poker contează bluff-ul, și doamna președinte îl privește în ochi pe Xi Jing-ping fără să clipească. Probabil își amintește vechiul proverb chinez care spune că „nimeni nu minte mai bine ca o femeie ce spune adevărul unui bărbat care nu o crede”.