• Reclamaţia a fost depusă la Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi. Femeia reclamă faptul că soţul ei a încercat timp de trei zile să primească ajutor medical.
  • El a aşteptat zeci de ore pe băncile din curtea spitalului, i s-a refuzat internarea şi a fost trimis acasă de mai multe ori deşi se simţea din ce în ce mai rău, având febră şi dureri în spate, povesteşte soţia.
  • În a treia zi, a ajuns din nou la spital în stare gravă şi a fost introdus într-un container din curtea Spitalului Judeţean Galaţi unde a fost văzut de un medic. Ulterior, testul PCR a confirmat faptul că bărbatul nu avea COVID.

Un bărbat de 46 se ani, cu simptome COVID, a murit după ce a fost plimbat între spitalele din Galaţi. Totul a ţinut trei zile, iar pacientul a fost internat doar când starea lui s-a agravat. Ulterior, s-a dovedit faptul că bărbatul nu avea COVID, ci pneumonie. Soţia lui a făcut plângere.

Reclamaţia a fost depusă la Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi. Femeia reclamă faptul că soţul ei a încercat timp de trei zile să primească ajutor medical.

El a aşteptat zeci de ore pe băncile din curtea spitalului, i s-a refuzat internarea şi a fost trimis acasă de mai multe ori deşi se simţea din ce în ce mai rău, având febră şi dureri în spate, povesteşte soţia.

Recomandări

HACK-URI FURATE
COLABORAREA E CHEIA
AJUNG ÎN 15 MINUTE
LOCAL, DAR LA ALȚII
LOVATO LANSEAZĂ DOCUMENTAR
NU NE MAI VINDECĂ NIMIC

În a treia zi, a ajuns din nou la spital în stare gravă şi a fost introdus într-un container din curtea Spitalului Judeţean Galaţi unde a fost văzut de un medic. Ulterior, testul PCR a confirmat faptul că bărbatul nu avea COVID.

Soţia lui spune că era vaccinat cu ambele doze şi că nu avea probleme medicale. Ea consideră că bărbatul a murit de pneumonie deoarece nu a fost văzut de niciun medic timp de trei zile.

A venit acasă, toată noaptea i-a fost foarte rău, iar luni dimineaţă a venit iarăşi salvarea, l-a dus la spital, unde l-au băgat într-un container şi i-au pus o mască de oxigen la gură. Între timp, şi testul PCR ieşise negativ. Abia luni după-amiază l-a văzut un medic internist, care a spus că trebuie transferat la Spitalul TBC, deoarece are saturaţia mică. L-au plimbat degeaba la TBC, unde a fost refuzat, pentru că ei nu au concentratoare de oxigen mari. A fost trimis înapoi la Spitalul Judeţean, unde a mai aşteptat câteva ore. Abia spre seară m-a sunat şi mi-a spus că-l transferă la ATI. A ajuns să fie grav din cauza lor, pentru că el a venit la spital încă de vineri, dar nu au vrut să se uite la el şi să-i dea un tratament. Din păcate, marţi dimineaţă s-a întâmplat nenorocirea, şi m-au anunţat că soţul meu a murit. Era un om fără probleme de sănătate”, a declarat Adriana Chirilă, soţia bărbatului decedat.

Soţia a depus plângere la spitalul unde a fost înregistrat decesul.

„Cu privire la aspectele sesizate în plângerea depusă în cursul zilei de ieri la secretariatul unităţii s-au demarat deja verificari urmând ca rezultatele să fie comunicate petentei în termenul legal“, a precizat Violeta Şapira, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi.