Florin Cîţu a cerut în sedinţa PNL oprirea dezbaterilor pentru proiectul de lege cu certificatul verde, pentru că prevederea prin care statul plăteşte testarea angajaţilor de la stat este discriminatorie față de angajaţii de la privat care trebuie să plătească testarea.
Advertisment
„Florin (Cîţu-n.r.) a anunţat că se opresc dezbaterile pentru proiectul de lege cu certificatul verde, la Cameră (Camera Deputaţilor – n.r.), în comisii, deocamdată, întrucât prevederea prin care statul plăteşte testarea angajaţilor de la stat este discriminatorie fata de angajaţii de la privat care trebuie să plăteasca testarea”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PNL.
Potrivit surselor citate, liderul PNL a spus că nu este de acord cu acesta prevedere.
Recomandări
La sfârşitul lunii octombrie, proiectul de lege privind certificatul verde a fost respins în Senatul. Deşi au fost 48 voturi „pentru” şi 46 „împotrivă” în sală, după numărarea voturilor exprimate online, s-a constatat că mai lipsesc două voturi „pentru”. Erau necesare 69 de voturi pentru ca legea să treacă. Astfel, legea a fost respinsă pentru că este o lege organică.
Partenerii noștri