UPDATE 15.10. Ciolacu: Premieri prin rotație vor fi președinții celor două partide

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu spune că una dintre variantele cu care PNL şi PSD se vor duce la Palatul Cotroceni, în privinţa premierului, este aceea ca acesta să fie dat, prin rotaţie, de cele două partide.

UPDATE 13.50. Negocierile au ajuns la final

Președintele PNL Florin Cîțu a spus duminică, la finalul negocierilor cu PSD, că în ceea ce privește postul de premier se va merge la președintele Klaus Iohannis cu mai multe variante.

„În ceea ce privește premierul, am discutat, vom merge la președinte cu câteva variante”, a declarat Floin Cîțu.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Acesta a fost întrebat care sunt aceste variante, dar a spus că „va fi întâi o discuție și apoi vom veni și public cu ele”.

Duminică dimineața, înaintea negocierilor, Florin Cîțu a spus că speră ca propunerea de premier să fie discutată duminică la negocierile cu PSD.

„Nu am ajuns la aceste discuții, trebuie să ne înțelegem întâi pe partea de guvernare, pentru că de aici pornim. După ce avem un program de guvernare, suntem de acord, putem să discutăm și despre ministere și despre premier. Eu sper că putem să discutăm astăzi despre propunerea de premier și apoi să mergem cu această propunere la președintele României”, spunea Florin Cîțu.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Președintele PNL Florin Cîțu a spus că speră ca propunerea de premier să fie discutată duminică la negocierile cu PSD și cu aceasta „să mergem la președintele României”.

Florin Cîțu speră ca propunerea de premier să fie discutată duminică cu PSD.

„Nu am ajuns la aceste discuții, trebuie să ne înțelegem întâi pe partea de guvernare, pentru că de aici pornim. După ce avem un program de guvernare, suntem de acord, putem să discutăm și despre ministere și despre premier. Eu sper că putem să discutăm astăzi despre propunerea de premier și apoi să mergem cu această propunere la președintele României”, a declarat Florin Cîțu.

Întrebat de jurnaliști când va fi gata programul de guvenare, Cîțu a spus: „Eu credeam că ieri, sper să fie astăzi”.

El a precizat că duminică vor mai fi negociate cu PSD aspecte care țin de finanțe, justiție și muncă.

Cîțu: Este bizar să vorbim despre măsurile pe care eu le-am contracarat în programul lui Dragnea

Președintele PNL Florin Cîțu a declarat duminică, înainte de reluarea negocierilor cu PSD pentru programul de guvernare, că este bizar să vorbească astăzi despre măsurile pe care le-a contracarat în programul lui Liviu Dragnea.

„Nu e un blocaj, sunt încă divergențe referitoare la modul în care noi vedem să administrăm o economie. Noi am arătat că se poate să ai și venituri bugetare mai mari fără să crești taxe și să ai o redistribuție pe care o face piața. Noi așa credem că, fără intevenția statului, se pot redistribui resursele economiei echitabil. De partea cealaltă se dorește intervenția statului, așa se crede că se poate redistribui avuția. Este bizar să vorbim astăzi despre măsurile pe care eu le-am contracarat în programului lui Dragnea, și taxe de solidaritate și impozit pe venit global, sunt mai multe acolo. Opinia mea este că nu sunt de acord, le-am atacat atunci, când eram în opoziție, ar fi culmea să le intoducem astăzi, nu pentru că există o barieră ideologică, ci pentru că nu funcționează”, a declarat Florin Cîțu.

Întrebat dacă se iau în calcul concedieri în rândul bugetarilor, Florin Cîțu a spus: „Simplificați foarte mult lucrurile. Nu, aici este este vorba despre măsurile pe care le avem în PNRR: reforma pensiilor pe contributivitate, refoma salarizării, să legăm salarizarea de perfomanță în sectorul bugetar și de o eficientizare a aparatului public.(…) Vă spun ce ne spun nouă oamenii: aparatul bugetar este supradimensionat, salariile sunt prea mari, serviciile pe care le primim de la stat nu sunt efciciente și eu vreau performanță de la angajații din domeniul public, vreau să fie bine plătiți cei care fac perfomanță. Iar cei care sunt acolo pe pile și pe prietenii să nu mai existe acolo, asta e ideea”, a mai spus Cîțu.

„PNL a spus că e nevoie de o reformă a administrației publice pe care am început-o în acest an și așa putem să găsim resurse și pentru creșteri de salarii și creșteri de pensii”, a adăugat președintele PNL.