- Slovenia a inclus România şi Bulgaria pe lista roşie, de azi începând.
- Persoanele ce ajung în Slovenia din aceste ţări intră 14 zile în izolare.
- Şi Italia a prelungit, cu zece zile, carantina pentru români şi bulgari.
România nu mai apare pe „lista verde” publicată de autorităţile slovene, astfel că persoanele ce ajung în Slovenia din ţara noastră trebuie să se izoleze, timp de 14 zile, la hotel sau în altă locaţie desemnată. Măsura a intrat de azi în vigoare şi este valabilă şi pentru persoanele venite din Bulgaria, Luxemburg şi câteva regiuni ale Spaniei, printre altele.
Advertisment
Includerea României pe „lista roşie” de către Guvernul sloven vine odată cu creşterea numărului de infectări cu COVID-19 la noi în ţară. La rândul său, Italia a anunţat că prelungeşte, cu zece zile, restricţiile aplicate persoanelor ce vin din România şi Bulgaria, autorităţile temându-se că românii care se pregătesc de concediu ar putea aduce în Italia un nou val de infectări.
Şi românii care merg în Belgia au parte de noi reguli, începând de mâine. Concret, toate persoanele care călătoresc în scop turistic vor fi obligate să completeze anterior intrării pe teritoriul Belgiei formularul online, Passenger Locator Form, care poate fi accesat aici.
Recomandări
În schimb, autorităţile de la Sofia au decis că românii nu trebuie să mai prezinte la graniţa bulgară declaraţia pe propria răspundere prin care confirmau că au luat la cunoştinţă şi îşi asumă riscurile privind COVID-19, astfel că românii îşi pot face vacanţele în Bulgaria fără limitări, cel puţin pentru moment.
În ultimele săptămâni, tot mai multe ţări au impus restricţii de călătorie persoanelor ce vin din România. În timp ce unele interzic complet accesul românilor (cazul Ciprului, Lituaniei, Finlandei sau Danemarcei, mai nou), altele impun măsura izolării: Marea Britanie, Irlanda, Norvegia, Estonia sau Letonia. De asemenea, există şi ţările care condiţionează accesul românilor de prezentarea unui rezultat negativ al testului COVID-19. Printre acestea sunt Grecia (indiferent de modalitate de intrare, pe cale rutieră sau aeriană), Austria, Ungaria, Rusia sau Slovacia.
- China a creat gravitație de 1900 G. Cum funcționează CHIEF
- S-a dat „start vot” în diaspora. Încep trei zile cruciale pentru România
- Ești gata să te îndulcești? Chocolate Saga te așteaptă să guști delicatesele
- Europa e îngrijorată de alegerile din România: Cu cine va vota diaspora
- Prețurile în cartierele de lux din București sunt în creștere. De ce vor o locuință în aceste zone
Partenerii noștri