• Este vorba de statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare, Obeliscul cu lei din Parcul Copou şi statuia cronicarului Miron Costin din faţa Filarmonicii.
  • Potrivit Primăriei Iaşi, acestea vor fi echipate cu aparatură audio, începând de miercuri.

În premieră în Iaşi, trei dintre statuile din oraş vor „vorbi” cu trecătorii. Primăria a anunţat că acestea vor fi echipate cu aparatură audio, iar cei care se vor apropia de statui vor putea asculta povestea acestora.

Este vorba de statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare, Obeliscul cu lei din Parcul Copou şi statuia cronicarului Miron Costin din faţa Filarmonicii.

Potrivit Primăriei Iaşi, acestea vor fi echipate cu aparatură audio, începând de miercuri.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Dacă ne apropiem la un metru de statuia pe care dorim să o admirăm, un senzor de mişcare ne va detecta prezenţa şi statuia ne va spune povestea sa. Vom afla informaţii despre sculptor, anul inaugurării, contextul în care a fost realizată, precum şi multe alte detalii interesante”, a transmis primăria.

„Statuile vorbesc cu trecătorii” este evenimentul care închide proiectul „Iaşi Art Code”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, cu o finanţare de la Primăria municipiului Iaşi. Echipa proiectului şi-a propus să realizeze o cartografiere culturală a celor mai importante monumente de for public din Iaşi, utilizând tehnologia informaţională.

În luna noiembrie a fost lansat website-ul www.monumentediniasi.ro, care integrează o hartă GPS pe care sunt mapate cele mai relevante statui din Iaşi. Fiecare dintre aceste obiective culturale are o scurtă prezentare: clipuri video, texte informative şi fotografii. Povestea monumentelor poate fi accesată şi altfel, cu ajutorul codurilor QR ataşate, temporar, de monumente. La o simplă scanare cu telefonul, vizitatorii monumentelor vor fi direcţionaţi spre website.