• Garda de Mediu a dat amenzi de 90.000 de lei pentru construirea unui brad din doze de vaccin consumate, la Palatul Copiilor.
  • Organizatorul centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor, care a autorizat construirea bradului din recipiente de vaccin, precum şi operatorul autorizat pentru transportul deşeurilor medicale, au fost amendaţi cu 90.000 de lei.

Garda de Mediu a dat amenzi de 90.000 de lei pentru construirea unui brad din doze de vaccin consumate, la Palatul Copiilor.

Organizatorul centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor, care a autorizat construirea bradului din recipiente de vaccin, precum şi operatorul autorizat pentru transportul deşeurilor medicale, din acelaşi centru, au fost amendaţi cu 90.000 de lei.

Garda de Mediu anunţă că, mai mult, compania de transport s-a ales şi cu o notificare către Agenţia pentru Protecţia Mediului, în vederea suspendării activităţii, până la remedierea problemelor constatate, privind nerespectarea regimului de transport al deşeurilor medicale, în vederea eliminării.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Am fost sesizaţi în privinţa existenţei unor construcţii din deşeuri medicale, în incinta centrului de vaccinare organizat în interiorul Palatului Copiilor, din sectorul 4 al Bucureştiului, iar echipa de control a GNM a găsit şi sancţionat mai multe abateri legate de folosirea şi transportul deşeurilor medicale de acolo. Cele trei sancţiuni contravenţionale au totalizat 90.000 de lei. De asemenea, construcţiile respective au fost desfiinţate şi ne-am asigurat că recipientele utilizate din care fuseseră realizate, considerate deşeuri medicale nepericuloase, au fost transportate la un operator specializat, pentru a fi eliminate, aşa cum prevede legea”, a declarat comisarul general al GNM, Marioara Gătej.