• Polițiștii, militarii rezerviști și angajații din penitenciare vor protesta joi.
  • Manifestațiile vor avea loc în Iași, Timișoara, București, Cluj-Napoca.
  • Aceștia cer respectarea legilor.

Angajaţii din poliţie, penitenciare şi militarii rezervişti declanşează proteste naţionale. Joi, începând cu ora 12:00, vor fi organizate manifestații la Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj-Napoca. Participanţii se vor aduna în faţa sediului Guvernului şi în fața prefecturilor.

De pe data de 23.12.2021, de la ora 12:00, angajaţii din poliţie, penitenciare şi militarii rezervişti declanşează proteste. Acestea se vor desfăşura la Guvernul României (Bucureşti – Piaţa Victoriei) şi la prefecturile oraşelor Iaşi, Timişoara şi Cluj. Protestatarii susţin că nu solicită majorări de salarii sau pensii, ci respectarea legilor, aşa cum au fost adoptate de Parlament.

„Angajaţii şi pensionarii din poliţie, penitenciare şi armată cer: aplicarea în integralitate a legii salarizării unitate (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice) şi actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat”, scrie în comunicatul de presă semnat de mai multe organizaţii sindicale. Proteste au organizat sau urmează să organizeze sindicatele din învăţământ şi de la CFR.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1