- Angela Merkel are o ofertă de muncă din New York.
- Secretarul general al ONU, António Guterres, i-a oferit Angelei Merkel un rol de consilier la Naţiunile Unite.
- Cancelarul german Angela Merkel încasează o pensie de aproxiamtiv 15.000 de euro pe lună după ce şi-a încheiat mandatul în fruntea guvernului federal.
Angela Merkel a primit o ofertă de job din New York. Secretarul general al ONU o doreşte în echipa sa.
Advertisment
Guterres i-a oferit Angelei Merkel preşedinţia unui organism consultativ de rang înalt privind bunurile publice globale, care ar trebui să deservească potenţial întreaga populaţie mondială, dincolo de graniţele naţionale. Exemple de bunuri publice globale sunt stratul de ozon, dar şi, în funcţie de definiţie, reglementări aplicabile la nivel internaţional, cum ar fi cele privind siguranţa zborurilor şi comerţul global.
Totuşi probabilitatea ca Angela Merkel să accepte oferta care ar presupune prezenţa fizică la sediul ONU din New York este redusă. Consiliul consultativ privind bunurile publice globale este unul dintre proiectele principale ale lui Guterres care doreşte o reformă a ONU în cel de-al doilea mandat al său, care a început în ianuarie.
Recomandări
În raportul său de anul trecut, secretarul general a scris: „Voi cere unui consiliu consultativ la nivel înalt, condus de foşti lideri, să identifice bunurile publice globale şi alte domenii de interes comun în care sunt necesare îmbunătăţiri urgente”.
Potrivit lui Guterres, pandemia de coronavirus a scos la iveală lacune majore în cooperarea internaţională. Organismul consultativ preconizat ar trebui să ofere un impuls pentru reînnoirea practicilor şi principiilor de acţiune la nivel mondial.
Cancelarul german Angela Merkel încasează o pensie de aproxiamtiv 15.000 de euro pe lună după ce şi-a încheiat mandatul în fruntea guvernului federal.
Partenerii noștri