- Banca centrală a Indiei va emite rupia digitală în anul financiar 2022-2023, care începe la 1 aprilie.
- Ministru de Finanțe al Indiei, Nirmala Sitharaman, a spus că introducerea rupiei digitale se va baza pe „blockchain și alte tehnologii.”
- India ar fi una dintre cele mai mari economii din lume care va introduce așa-numita monedă digitală a băncii centrale (CBDC) dacă își va respecta planurile.
Banca centrală a Indiei va lansa versiunea digitală a rupiei în următorul exercițiu financiar, a spus marți ministrul de Finanțe al țării.
Advertisment
„Introducerea unei monede digitale a băncii centrale va da un impuls, un mare impuls economiei digitale”, a declarat Nirmala Sitharaman.
Nirmala Sitharaman nu a oferit detalii despre cum va funcționa sau cum va arăta rupia digitală, dar a spus că va fi introdusă ”folosind blockchain și alte tehnologii”.
Recomandări
Blockchain-ul, printr-o definiție elementară, este o bază de date descentralizată, comună. Pe această bază de date se poate doar adăuga și citi informația. Mai mult de atât, un blockchain este aproape imun la un atac de tip malware, întrucât acesta ar trebui să modifice datele aflate în jumătate dintre computerele conectate în rețea. Această tehnologie stă în spatele criptomonedelor și a NFT-urilor.
De asemenea, India ar fi una dintre cele mai mari economii mondiale care va introduce moneda digitală a băncii centrale (CBDC), dacă își va respecta planurile.
În același timp, India a încercat să adopte o atitudine mai dură cu privire la criptomonede precum Bitcoin și lucrează la reglementări pentru acest sector.
Marți, Nirmala Sitharaman a spus că veniturile din transferul de active digitale virtuale ar trebui impozitate cu o cotă de 30%. În România, criptomonedele și activele digitale sunt supuse unui impozit pe profit în valoare de 10%.
Partenerii noștri