- Oradea se află pe al şaselea loc în clasamentul celor mai bune destinaţii din acest an.
- Judeţul Bihor a reuşit să atragă circa 3,6 miliarde de lei, bani prin proiecte finanţate din fondurile europene 2014-2020, conform datelor Ministerului de Finanţe.
- În pofida pandemiei, Bihorul a reuşit să atragă în 2021 peste 420.000 de turişti, faţă de 194.000 în 2010, conform datelor Institutului Naţional de Statistică.
Judeţul Bihor a avut anul trecut un număr de 420.000 de turişti, însă mulţi dintre aceştia au fost atraşi în principal de Oradea, reşedinţa de judeţ, dar şi de Băile Felix, staţiunea balneară care a cunoscut o dezvoltare ce i-a asigurat un număr tot mai mare de vizitatori de la an la an.
Advertisment
Oradea se află pe al şaselea loc în clasamentul celor mai bune destinaţii din acest an, conform unui top realizat de către European Best Destinations, cel mai vizitat site dedicat turismului din Europa care se ocupă cu promovarea culturii şi turismului de pe continent.
„Considerat unul dintre cele mai frumoase oraşe din România, Oradea este una dintre destinaţiile care trebuie văzute anul acesta. Oradea este un oraş care se bucură din plin de fiecare anotimp şi pompează energie vie într-un peisaj arhitectural surprinzător, devenind una dintre cele mai cunoscute destinaţii ale regiunii pentru un turism fără stres, de relaxare. Oradea este oraşul tinerilor, al sănătăţii şi al relaxării. A fost votat «Cel mai frumos oraş din România». Având o agendă de evenimente pe tot parcursul anului, Oradea este destinaţia perfectă pentru turiştii care vor să meargă într-un citybreak. Pasionaţii de cultură se pot bucura de o gamă impresionantă de expoziţii în muzeele locale şi se pot relaxa în timpul unuia dintre spectacolele Filarmonicii sau Teatrului Naţional Oradea. Parcul acvatic Nymphaea este locul perfect pentru a-ţi încărca bateriile, oferind o suprafaţă de 7 hectare, 10 tobogane cu apă şi 15 piscine“, se arată pe site-ul European Best Destinations.
Recomandări
Ce reprezintă prezenţa Oradei în acest clasament
Prezenţa oraşului în acest clasament nu este suprinzătoare, având în vedere că în ultimii ani a reuşit să se dezvolte foarte mult şi să arate ca un oraş occidental. Însă Oradea se află înainte de marile capitale europene, care atrag anual milioane de turişti.
Londra, Praga, Roma, Atena, Viena sunt capitalele europene care ocupă locuri inferioare Oradei în clasament, ceea ce ar putea reprezenta un imbold pentru cei care vor să descopere şi alte zone ale Europei mai puţin cunoscute.
Oradea, al șaselea oraș de top din Europa
Primele locuri în clasament sunt ocupate de către Ljubljana (Slovenia), Marbella (Spania), Amiens (Franţa), Plovdiv (Bulgaria) şi Leuven (Belgia).
Oradea s-a dezvoltat cu paşi repezi în ultimii ani şi a reuşit să îşi câştige statutul de oraş occidental al României, însă pentru a ajunge aici a fost nevoie de o implicare atât a mediului privat, cât şi a autorităţilor publice. Fondurile europene au reprezentat pilonul principal pe care s-a bazat dezvoltarea Oradei, existând multe proiecte care au reuşit să schimbe faţa oraşului. Judeţul Bihor a reuşit să atragă circa 3,6 miliarde de lei, bani prin proiecte finanţate din fondurile europene 2014-2020, conform datelor Ministerului de Finanţe.
Autorităţile au insistat foarte mult pe recondiţionarea clădirilor vechi, care fac parte din stilul Art Nouveau, mai exact a celui Secession, de origine austriacă. Arhitectura oraşului este o componentă importantă în atragerea turiştilor.
Judeţul Bihor a avut o dublare a numărului de turişti din 2010 şi până în 2021. În pofida pandemiei, Bihorul a reuşit să atragă anul trecut peste 420.000 de turişti, faţă de 194.000 în 2010, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. Mulţi dintre vizitatori sunt atraşi în principal de oraşul Oradea, dar şi de Băile Felix, o staţiune balneară care s-a dezvoltat semnificativ în ultimii ani având din ce în ce mai mulţi turişti de la an la an.
Dezvoltarea turistică a zonei poate fi observată şi din numărul unităţilor de cazare din judeţul Bihor, care a crescut de la 110 hoteluri şi pensiuni în 2010, la 278 unităţi anul trecut. La aceste unităţi de cazare se adaugă şi multe apartamente şi case date spre închiriere prin intermediul platformei de rezervări Airbnb. Acesea nu sunt, de obicei, incluse în statisticile oficiale.