• Echipa Invictus, formată din militari români, răniți în teatrele de operații, va participa în aprilie la Jocurile Invictus de la Haga – dedicate sacrificiului și traumelor militarilor răniți.
  • Echipa Armatei României va fi alcătuită din 20 de militari răniți, clasați cu gradul I, II și III de invaliditate sau apt limitat.
  • Aceasta va fi a treia participare a echipei Armatei României la competiția sportivă internațională care susține recuperarea fizică și psihică a militarilor răniți în teatre de operații.

Echipa Invictus, formată din militari răniți în teatrele de operații, va reprezenta România la ediția din acest an a Jocurilor Invictus. Acestea se vor desfășura la Haga în perioada 16 – 22 aprilie, anunță Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Aceasta va fi a treia participare a echipei Armatei României la competiția sportivă internațională care susține recuperarea fizică și psihică a militarilor răniți în teatre de operații, după edițiile din Toronto (2017) și Sydney (2018).

Echipa Armatei României va fi formată din 20 de militari răniți, clasați cu gradul I, II și III de invaliditate sau apt limitat. Aceștia vor concura la 7 discipline sportive, dintre care șase discipline individuale (tir cu arcul, atletism, rowing, powerlifting, ciclism și înot) și una de echipă (volei din poziţia şezând).

Recomandări

7 LOCAȚII „BRIDGERTON"
CELE MAI VECHI DOVEZI ALE FUZIUNII
MAI SLĂBEȘTE-NE
SOPHIE TURNER, DESPRE DIVORȚUL DE JOE JONAS
VEZI WORLD PRESS PHOTO LA UNIVERSITATE
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"

Jocurile Invictus susțin o perspectivă de respect și empatie față de sacrificiul și traumele militarilor răniți, a căror implicare în activități sportive interne și internaționale este o oportunitate de reintegrare socială și de redare a încrederii în forțele proprii, elemente atât de necesare în refacerea fizică și psihică.

În cadrul proiectului sunt încurajaţi să participe toți militarii răniți, dar şi familiile acestora, care le vor putea fi alături, atât pe timpul pregătirii şi antrenamentelor, cât şi la competiții.