• „Ceea ce s-a întâmplat astăzi, este o sfidare, o provocare”, a spus europarlamentarul Corina Crețu.
  • „Este o zi tristă, extrem de îngrijorătoare pentru stabilitatea regiunii și a Europei”.
  • „O violare flagrantă a acordurilor internaționale, este vorba despre Acordurile de la Minsk”, a susținut aceasta.

Europarlamentarul Corina Crețu, fost comisar european, a vorbit, într-o intervenție la Aleph News, despre decizia luată de Vladimir Putin, mai exact aceea a semnării decretului prin care recunoaște independenţa regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk.

„Este o zi tristă, extrem de îngrijorătoare pentru stabilitatea regiunii și a Europei în general. Ne aflăm în fața unei noi escaladări a crizei după comasarea masivă din ultima perioadă a trupelor rusești la granița cu Ucraina. Știți foarte bine că guvernele țărilor europene, Comisia Europeană, președintele Macron, ca președinte în exercițiu al Consiliului UE, dar și cancelarul german au avertizat în repetate rânduri că, o eventuală recunoaștere a independenței celor două teritorii, Lugansk şi Doneţk, ar reprezenta o violare flagrantă a acordurilor internaționale, este vorba despre Acordurile de la Minsk, încheiate cu sprijinul OSCE și mediere occidentală”, a susținut europarlamentarul Corina Crețu.

Ce spune europarlamentarul Corina Crețu despre Acordurile de la Minsk, dar și despre repercusiunile unui posibil atac al Rusiei asupra Ucrainei?

E foarte greu de mers într-o instanță internațională, există aceste acorduri care au fost violate permanent, adică practic niciodată tot ce s-a stabilit în acele acorduri de la Minsk, încă din 2014, de la ruperea Crimeei, nu s-a îndeplinit. Adică, cele mai multe puncte nu au fost îndeplinite. Știți foarte bine, Consiuliul European tocmai s-a încheiat vineri la Bruxelles, s-au întâlnit șefii de stat și de guvern”, a declarat europarlamentarul.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Luând în considerare și declarațiile președintelui Iohannis, europarlamentarul spune că toți au reitaerat faptul că un atac al Rusiei asupra Ucrainei ar conduce în mod iminent la sancțiuni economice masive împotriva Moscovei.

„Nu știu, la ora actuală, dacă această mișcare de recunoaștere a celor două regiuni va fi acompaniată și de acțiuni militare. Am văzut că NATO spune că are indicii și despre acțiuni militare, ceea ce este foarte îngrijorător pentru că eu aș trage atenția asupra faptului de ansamblu pentru că vecinătatea Estică, dar și cea Vestică a UE este extrem de fragilă. Balcanii stau, realmente și ei, pe un butoi de pulbere și este trist că, după ani de pace pe continent, avem această situație în jurul granițelor UE”, a transmis Corina Crețu.

„UE și SUA încearcă cu toate puterile să medieze și să folosească democrația pentru a nu se ajunge la un război”

„Ceea ce face UE în ultimul timp, ca și SUA, de altfel, încearcă cu toate puterile să medieze și să folosească în primul rând democrația pentru a nu se ajunge la un război. Pentru a se menține pacea. Deja s-au pierdut vieți omenești. Iar ceea ce s-a întâmplat astăzi este o sfidare, o provocare și deocamdată nu avem o reacție din partea comunității europene, dar sunt convinsă că va veni”, conchide europarlamentarul Corina Crețu, într-o intervenție pentru Aleph News.