• China susține că trecerea unei nave americane prin strâmtoarea Taiwan este considerată „provocatoare” de către China.
  • Comandamentul Teatrului de Est al Armatei Populare de Eliberare a Chinei a monitorizat trecerea navei.
  • Ministerul taiwanez al Apărării a declarat că nava a navigat în direcţia nordică prin strâmtoare, că forţele sale au monitorizat trecerea şi nu au observat nimic ieşit din comun.

O navă de război americană a navigat sâmbătă prin sensibila strâmtoare Taiwan, parte a ceea ce armata americană numeşte activitate de rutină, dar pe care China a descris-o drept „provocatoare„, scrie Reuters.

Flota a 7-a marinei americane a declarat că distrugătorul de rachete ghidate USS Ralph Johnson, din clasa Arleigh Burke, efectua un tranzit „de rutină” prin ape internaţionale.

„Tranzitul navei prin strâmtoarea Taiwan demonstrează angajamentul Statelor Unite faţă de un Indo-Pacific liber şi deschis„, a declarat purtătorul de cuvânt al Flotei a 7-a, Nicholas Lingo, într-un comunicat. „Armata Statelor Unite zboară, navighează şi operează oriunde permite legea internaţională„.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Comandamentul Teatrului de Est al Armatei Populare de Eliberare a Chinei a monitorizat trecerea pe care un purtător de cuvânt a calificat-o într-un comunicat drept un „act provocator„.

Ministerul taiwanez al Apărării a declarat că nava a navigat în direcţia nordică prin strâmtoare, că forţele sale au monitorizat trecerea şi nu au observat nimic ieşit din comun.

Efectele războiului dintre Rusia și Ucraina se resimt și în Taiwan

Taiwanul se află, în prezent, într-o stare de alertă accentuată din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, crezând că, la un moment dat, China ar putea încerca să profite de situaţie, pentru a face o mişcare pe insulă, deşi guvernul nu a raportat nicio manevră chineză neobişnuită.

Anul trecut, navele militare americane au tranzitat strâmtoarea aproximativ o dată pe lună. Trecerea de sâmbătă a fost prima din noiembrie.

China revendică Taiwanul, guvernat democratici, ca teritoriu propriu şi a organizat misiuni repetate ale forţelor aeriene în zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului (ADIZ) în ultimii doi ani, provocând furia Taipeiului.

Ministerul taiwanez al Apărării a declarat că sâmbătă opt avioane chineze – şase avioane de vânătoare şi două avioane antisubmarin – au intrat în ADIZ, la nord-est de Insulele Pratas, controlate de Taiwan, la capătul superior al Mării Chinei de Sud.

La fel ca majoritatea ţărilor, Statele Unite nu au legături diplomatice oficiale cu Taiwanul, dar sunt cel mai important susţinător internaţional şi furnizor de arme al acestuia.