- Zelenski a spus, în plenul Parlamentului European, că „Ucraina, fără Europa, va fi singură”,
- El a afirmat că „nimeni n-o să reuşească să intervină în lupta noastră (a ucrainienilor – n.r.) pentru libertate”.
- La finalul discursului, parlamentarii europeni s-au ridicat în picioare şi au aplaudat minute în şir.
„Uniunea Europeană o să fie mult mai puternică împreună cu Ucraina, dar Ucraina, fără Europa, va fi singură”, a spus, în plenul Parlamentului European, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Advertisment
„Simt vibraţia, simt atmosfera din sală. Ştiu că ne-am unit în Europa, toate ţările din Europa, dar nu ştiam că acesta va fi preţul pe care va trebui să îl plătesc şi pe care vor trebui să plătească toţi ucrainenii pentru a avea un stat. Este un preţ extrem de mare. Mii de oameni au fost omorâţi deja. Două revoluţii şi un război şi acum cinci zile de invazie totală din partea Federaţiei Ruse. (…) Acum suntem în faţa realităţii. Oamenii sunt omorâţi şi trebuie să ne confruntăm cu această realitate. Eu cred că, astăzi, ne dăm viaţa pentru valori, pentru dorinţa de a fi egali, aşa cum sunteţi dumneavoastră. Dăm ce avem mai bun. (…) Nouă ne place să spunem că o să reuşim, o să depăşim tot ceea ce este dificil şi mă bucur că nu numai vorbiţi despre acest lucru. Vom învinge, sunt convins că vom învinge. Avem un proverb, în ucraineană, în care vorbim despre alegerea noastră europeană şi alegerea noastră europeană a rămas în picioare”, a spus Volodimir Zelenski, în plenul Parlamentului European.
El a mai afirmat că „nimeni n-o să reuşească să intervină în lupta noastră (a ucrainienilor – n.r.) pentru libertate”.
Recomandări
„Acum este o luptă pentru supravieţuire, iar motivaţia noastră nu a fost niciodată mai puternică. Continuăm să luptăm şi pentru ca să putem fi membri cu drepturi egale în Europa. Eu cred în această idee. Eu cred că, astăzi, arătăm întregii lumi cine suntem. Uniunea Europeană o să fie mult mai puternică împreună cu noi, dar şi alt lucru sigur este că Ucraina, fără Europa, va fi singură. Ne-am demonstrat puterea, ne-am demonstrat tăria şi am arătat că suntem ca voi. Vă rog, demonstraţi-ne că nu ne veţi abandona. Demonstraţi-ne, vă rog, că sunteţi cu adevărat europeni şi atunci viaţa va învinge asupra morţii şi lumina va învinge asupra întunericului. Glorie Ucrainei”, a conchis Zelenski.
La finalul discursului, parlamentarii europeni s-au ridicat în picioare şi au aplaudat minute în şir.
Partenerii noștri