• Cele două delegații – cea a Ucrainei și cea a Rusiei – se întâlnesc, luni, pentru a treia oară, în Belarus, să negocieze cu privire la războiul dintre cele două state.
  • Cea de-a doua rundă ne negocieri a avut loc pe 3 martie, iar prima a avut loc pe 28 februarie.
  • A treia sesiune a negocierilor între Rusia şi Ucraina s-a încheiat, după aproximativ trei ore, fiind semnalate „mici progrese” în organizarea coridoarelor umanitare, dar fără rezultate „semnificative” în cazul unui armistiţiu.

UPDATE

În urma discuțiilor neconcludente din Belarus, de astăzi, negociatorul rus, Leonid Slutsky, a spus că o nouă rundă de discuții va avea loc în curând, dar nu a oferit o dată exactă.

„Următoarea, a patra rundă, va avea loc, în Belarus, în viitorul foarte, foarte apropiat”, a spus Slutsky la televiziunea de stat rusă. „Nu voi numi încă data exactă. Va fi stabilit, poate mâine.”, a mai adăugat acesta.

UPDATE

A treia sesiune a negocierilor între Rusia şi Ucraina s-a încheiat, după aproximativ trei ore, fiind semnalate „mici progrese” în organizarea coridoarelor umanitare, dar fără rezultate „semnificative” în cazul unui armistiţiu..

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Există progrese pe coridoarele umanitare, vor continua consultările intensive privind încetarea focului și garanțiile de securitate”, a declarat consilierul șefului biroului președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, Mihail Podolyak, în privința rezultatelor negocierilor.

A treia rundă a negocierilor ruso-ucrainene s-a încheiat„, a anunţat Ambasada Rusiei în Belarus.

Surse citate de agenţia Interfax au declarat că au fost înregistrate „mici progrese” în organizarea coridoarelor umanitare, pentru evacuarea civililor ucraineni sau pentru aprovizionarea acestora cu alimente şi medicamente.

Situaţia generală nu s-a îmbunătăţit„, a declarat şeful delegaţiei ucrainene, consilierul prezidenţial Mikhailo Podoliak, citat de Sky News. Negocierile vor continua cu o nouă rundă, în eforturile de ajungere la un acord pentru încetarea confruntărilor militare.

Mihailo Podoliak a confirmat că sunt mici progrese în organizarea coridoarelor umanitare.

„Am discutat mult timp problema coridoarelor umanitare, dar sperăm că coridoarele vor începe să funcționeze de mâine”, a spus Medinski, reprezentantul delegației ruse.

UPDATE

Negocierile dintre Rusia și Ucraina continuă timp de două ore. Ce se știe până acum:

Întâlnirea se desfășoară „în tăcere”, așa că numărul jurnaliștilor care acoperă evenimentul este limitat, activitatea acestora fiind strict reglementată.

Părțile au plecat deja o dată la pauză, momentan este în derulare a doua parte a negocierilor.

Potrivit șefului delegației ruse, Vladimir Medinsky, se discută aceleași subiecte ca la întâlnirile anterioare. Acestea sunt probleme de reglementare politică internă a situației din Ucraina, aspecte umanitare internaționale și probleme de reglementare militară.

Părțile intenționează să acorde o atenție deosebită coridoarelor umanitare.

UPDATE

Negocierile între Rusia și Ucraina au început.

UPDATE

Ambasada Rusiei în Belarus nu a confirmat încă începerea negocierilor dintre Federația Rusă și Ucraina.

Negocierile dintre Rusia și Ucraina vor începe în câteva minute”, a declarat consilierul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei Mihail Podolyak.

Știre inițială

Delegațiile care reprezintă Rusia, pe de o parte și Ucraina, pe de cealaltă parte, se întâlnesc, luni, pentru a treia oară, pentru a discuta despre conflictul actual dintre cele două state.

Elicopterul cu delegația ucraineană a aterizat pe teritoriul Belovezhskaya Pushcha în jurul orei 15.20.

Șeful grupului de negocieri din partea rusă a comentat situația cu privire la stadiul negocierilor în acest moment.

Așa cum am stabilit cu partea ucraineană, negocierile vor începe astăzi, la 15:00. Dar ei nu au ajuns încă. Se rețin puțin. Este deja o tradiție diplomatică la noi, din partea Ucrainei”, a declarat șeful grupului de negocieri al delegației ruse.

În același timp, unul dintre reprezentanții delegației ucrainene, Mihail Podoliak, în calitate de consilier al șefului biroului președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis pe Twitter un scurt mesaj prin care a anunțat desfășurarea celei de-a treia runde de negocieri cu Federația Rusă.

Negocierile cu Federația Rusă. A treia rundă. Cu începere de la ora 16.00, ora Kievului. Delegația rămâne neschimbată...”, a scris, luni, pe Twitter, consilierul șefului biroului președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski Mihail Podoliak.

După cum s-a raportat, pe 3 martie, delegațiile Rusiei și Ucrainei au organizat a doua rundă de negocieri la Belovezhskaya Pushcha. Prima lor întâlnire a avut loc în regiunea Gomel, pe 28 februarie.