• Oficialul a continuat că „școlarizarea fără certificarea calității de către ARACIS poate conduce la nerecunoașterea diplomelor românești“.
  • Sorin Cîmpeanu a anunțat că Ministerul Educației a emis o notă prin care instituțiile de învățământ superior vor reveni la cursuri cu prezență fizică.

Ministerul Educației a emis o notă referitoare la modul în care se vor desfășura activitățule didactice în cadrul instituțiilor de învățământ superior.

„Ministerul Educatie a emis o Nota conform căreia începând cu 09.03.2022, instituțiile de învățământ superior vor reveni la activități didactice cu prezență fizică. În situația în care acest fapt nu este posibil imediat, în vederea asigurării calității actului educațional, în funcție de specificul activităților desfășurate și în raport cu contextul actual (cazările studenților în căminele studențești, reconfigurarea orarelor), universitățile pot decide, în baza autonomiei universitare garantată de Constituția României, cu asumarea răspunderii publice, prin hotărâri ale Senatului universitar, o perioadă optimă de tranziție de la sistemul online la activități cu prezență fizică, având obligativitatea recuperării activităților didactice până la sfârșitul semestrului al II-lea”, a transmis ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

„Pentru viitor, va trebui să gândim modalitatea în care se realizează acreditarea, pentru a se putea organiza cursuri online. Dar asta va presupune cu siguranță evaluări ale resursei umane, ale infrastructurii fizice și IT, proceduri“, a declarat Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro.

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK