• Autoritățile spun că nu ar fi vorba despre o dronă care are legătură cu războiul din Ucraina.
  • Drona ar avea aproximativ un metru lungime şi nu ar avea inscripţii pentru a putea fi stabilită provenienţa sa.
  • Reprezentanţii Parchetului Militar Cluj au transmis că acest caz va fi preluat de Curtea Militara de la Bucureşti.

O dronă a căzut în curtea unui bărbat din Bistriţa-Năsăud, iar autorităţile încearcă să stabilească provenienţa sa, sugerând, însă, că nu este vorba despre o dronă care are legătură cu războiul din Ucraina.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru zbor neautorizat, după ce au fost sesizaţi de un bărbat din comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud, că a găsit duminică noaptea, în apropierea locuinţei, un aparat de zbor.

„În această seară (duminică – n.r.), poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud au fost sesizaţi de un bărbat din comuna Dumitra cu privire la faptul că a găsit un aparat de zbor de mici dimensiuni, fără pilot, tip aeromodel în apropierea locuinţei. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 423 Cod Penal (zborul neautorizat), urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă”, a transmis IPJ Bistriţa-Năsăud.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Drona ar avea aproximativ un metru lungime şi nu ar avea inscripţii pentru a putea fi stabilită provenienţa sa.

Un politist ar fi declarat ca nu are inscriptii si nu pare sa fie ruseasca. Speculații afirmă că ar putea fi un „Orlan-10” ruseasca, care are o rază de acțiune de 150 km, comuna Dumitra fiind la șaizeci km de granița cu Ucraina.

„Orlan-10 este un vehicul aerian fără pilot (UAV), dezvoltat de Centrul Tehnologic Special din Sankt Petersburg, pentru a efectua misiuni de recunoaștere , cartografiere 3D, suport pentru SAR și operațiuni de război ale forțelor armate ruse.

Produs în peste 1000 de exemplare, drona militară „Orlan-10” a fost folosită în numeroase teatre de război precum Donbass, Siria, Libia și conflictul din Nagorno-Karabakh din 2020. Drona poate transmite date de telemetrie la o distanță cuprinsă între 120 km și 600 km de la stația de lansare și poate rezista aproximativ 18 ore.

UAV-ul poate zbura la o altitudine maximă de cinci km în toate condițiile meteorologice pe terenuri dificile. Poate rezista la viteze ale vântului de 10 m/s și poate funcționa la temperaturi cuprinse între -30°C și 40°C.

Drona a căzut într-un şanţ, iar un tânăr de douăzeci de ani a observat-o. În jurul orei douăzeci, după ce a terminat munca, ar fi luat-o de acolo. Abia când a ajuns cu ea acasă, la lumină, tânărul ar fi văzut că avea inscripţii din alfabetul chirilic şi un număr de înmatriculare. Atunci a sunat la poliţie şi au venit echipe complexe care au demarat verificările.

Drona nu pare să aibă legătură cu războiul din Ucraina

Drona nu pare să aibă, însă, legătură cu războiul din Ucraina.

În urmă cu câteva zile, o dronă militară ucraineană din perioada sovietică a zburat peste trei ţări NATO (România, Ungaria şi Croaţia), prăbuşindu-se într-un parc din Zagreb, fără a provoca, însă, victime, scrie Monitorul Apărării.

La acel moment, preşedintele croat, Zoran Milanovic, a ridicat întrebări asupra incidentului: „Cum este posibil ca o aeronavă pe stil vechi să petreacă mai multe ore pe cer deasupra statelor membre NATO şi nimeni să nu observe acest lucru?”. Prin urmare, atât autorităţile croate, cât şi cele maghiare şi ucrainene au anunţat că vor demara investigaţii asupra incidentului.

România nu a anunţat, încă, demararea unor investigaţii în acest caz, însă, a anunţat drona a zburat „un timp foarte scurt în spaţiul aerian naţional”.

Reprezentanţii Parchetului Militar Cluj au transmis că acest caz va fi preluat de Curtea Militara de la Bucureşti.