• Dan Vîlceanu ar vrea să îşi înainteze demisia şi din funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
  • Acesta a spus că este dezamăgit de modul în care „circulă mesaje” în partid.
  • Florin Cîţu a anunţat, sâmbătă, că a demisionat de la conducerea PNL.

Dan Vîlceanu a declarat, sâmbătă, că, în plus faţă de declaraţiile de vineri, vrea să spună că zilele viitoare, când va avea o discuţie cu premierul Nicolae Ciucă, ar vrea să îşi înainteze demisia şi din funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Vîlceanu a spus că a pornit la drum într-o echipă ce se baza şi pe încredere, iar, în momentul acesta, „nu mai putem vorbi de acest gen de încredere”. El a adăugat că nu a fost sunat până acum de premier, care, de altfel, nici nu avea de ce să îl caute, în condiţiile în care discuţiile erau politice.

Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, anunţa, vineri, că este dezamăgit de modul în care „circulă mesaje” în partid şi, pentru că nu vrea să participe la „acest bâlci”, îşi va da, sâmbătă, demisia din funcţie, conform Mediafax.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Dan Vîlceanu spune că nu vrea să fie implicat într-un „asemenea bâlci”

„Oricum, vreau să vă spun următorul lucru şi mi se pare foarte important pentru situaţia mea, situaţia în care mă aflu acum. Colegi din BEX au primit un mesaj să vină într-o şedinţă, după aceea au primit un alt mesaj de la Secretariatul General că e mâine (sâmbătă – n.r.) şedinţă de BEX.

Vreau să vă spun că, cel puţin în ceea ce mă priveşte pe mine, eu nu vreau să particip la un asemenea bâlci şi, la şedinţa de mâine, eu îmi voi anunţa demisia din funcţia de secretar general. Colegii care vor să facă lucrurile aşa, să le facă aşa cum doresc, dar nu sub supravegherea mea”, spunea Vîlceanu.

Florin Cîţu a anunţat, sâmbătă, că a demisionat de la conducerea PNL, după ce liderii a 39 de organizaţii judeţele PNL au decis, vineri, convocarea, duminică, a Consiliului Naţional în şedinţă extraordinară, pe agenda căreia se va afla convocarea şi organizarea Congresului Extraordinar.