• Federația Internațională de Automobilism a demarat o investigație, după ce un campion rus de karting, în vârstă de 15 ani, a părut să facă un salut nazist pe podiumul cursei din Portugalia.
  • Artem Severiukhin a părut să facă gestul ofensator după ce a câștigat, duminică, prima etapă a Campionatului European din Portugalia.
  • Acesta și-a cerut scuze, dar a negat că gestul său a fost un salut nazist.

Federația Internațională de Automobilism, organismul de conducere al sporturilor cu motor, a demarat o investigație, după ce un campion rus de karting, în vârstă de 15 ani, a părut să facă un salut nazist pe podiumul cursei din Portugalia.

Artem Severiukhin a părut să facă gestul ofensator după ce a câștigat, duminică, prima etapă a Campionatului European din Portugalia.

Potrivit BBC Sport, acesta și-a cerut scuze, dar a negat că gestul său a fost un salut nazist.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

„Nu am susținut niciodată nazismul și îl consider una dintre cele mai teribile crime împotriva umanității”, a declarat el.

FIA a anunțat că a lansat, luni, o anchetă imediată privind „comportamentul inacceptabil” al lui Severiukhin. Severiukhin concura sub pavilion italian din cauza sancțiunilor impuse sportivilor ruși în urma invaziei țării lor în Ucraina.

Echipa sa i-a reziliat contractul după ce a făcut gestul aparent în timpul imnului național italian, după ce a bătut de două ori cu pumnul în piept.

„Știu că este vina mea, știu că sunt prost și sunt pregătit să fiu pedepsit”, a spus el.

„Dar vă rog să înțelegeți că nu am susținut nazismul sau fascismul prin acest gest”.

Ward Racing, o echipă suedeză privată, a declarat că a condamnat comportamentul lui Severiukhin în „cei mai puternici termeni posibili”, adăugând: „Ward Racing este profund rușinată de comportamentul pilotului.

Acțiunile lui Artem Severiukhin, în timpul ceremoniei de premiere din 10 aprilie 2022, au fost exclusiv individuale și nu reprezintă în niciun fel opiniile și valorile Ward Racing.

Dimpotrivă, Ward Racing este alături de comunitatea internațională care condamnă invazia Rusiei în Ucraina și își exprimă solidaritatea cu oamenii care suferă din cauza acestui atac neprovocat și oribil.”

Aceștia au mai adăugat: „Ward Racing nu vede nicio posibilitate de continuare a cooperării cu Artem Severiukhin și va proceda la rezilierea contractului său.”