• Rusia a anunțat că nava amiral a flotei sale din Marea Neagră a fost grav avariată, iar echipajul său a fost evacuat în urma unei explozii despre care un oficial ucrainean a afirmat că a fost rezultatul unui atac cu rachete.
  • Ministerul rus al Apărării a anunțat că un incendiu a afectat crucișătorul Moskva și a provocat explozia muniției.
  • Moskva este a doua navă importantă despre care se știe că a suferit avarii grave de la începutul războiului. Luna trecută, Ucraina a declarat că a distrus o navă de sprijin pentru debarcare, Orsk, în Marea Azov.

Rusia a anunțat că nava amiral a flotei sale din Marea Neagră a fost grav avariată, iar echipajul său a fost evacuat în urma unei explozii despre care un oficial ucrainean a afirmat că a fost rezultatul unui atac cu rachete, scrie Reuters, care face un bilanț al evenimentelor din Ucraina.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că un incendiu a afectat crucișătorul Moskva și a provocat explozia muniției, a relatat agenția de presă Interfax.

Cauza incendiului nu a fost preccizată, dar Maksym Marchenko, guvernatorul ucrainean al regiunii portului Odesa de la Marea Neagră, a declarat că Moskva a fost lovit de două rachete de croazieră „Neptun” de fabricație ucraineană.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Rachetele Neptun care păzesc Marea Neagră au provocat pagube foarte grave”, a declarat acesta într-o postare online.

Ministerul ucrainean al Apărării nu a răspuns la o solicitare de comentarii, iar Reuters nu a putut verifica afirmațiile niciuneia dintre părți.

Moskva este a doua navă importantă despre care se știe că a suferit avarii grave de la începutul războiului. Luna trecută, Ucraina a declarat că a distrus o navă de sprijin pentru debarcare, Orsk, în Marea Azov.

Marina rusă a lansat rachete de croazieră în Ucraina, iar activitățile sale din Marea Neagră sunt cruciale pentru a sprijini operațiunile terestre din sudul țării, unde se luptă pentru a prelua controlul portului Mariupol.

Agențiile de presă ruse au declarat că Moskva, pus în funcțiune în 1983, a fost înarmat cu 16 rachete de croazieră anti-navă Vulkan cu o rază de acțiune de cel puțin 700 km.

Rusia a declarat că 1.026 de soldați din Brigada 36 de pușcași marini a Ucrainei, inclusiv 162 de ofițeri, s-au predat în Mariupol și că orașul se află, în totalitate, sub controlul său. Purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării a declarat că nu are informații despre predare.

Capturarea districtului industrial Azovstal, unde s-au ascuns pușcașii marini, ar oferi Rusiei controlul asupra principalului port ucrainean de la Marea Azov, ar consolida un coridor terestru sudic și ar extinde ocupația sa în estul țării.

„Forțele ruse își intensifică activitățile pe fronturile de sud și de est, încercând să își răzbune înfrângerile”, a declarat președintele, Volodimir Zelenski, într-un discurs video, miercuri seară.