Cercetătorii au o nouă ipoteză controversată cu privire la începutul civilizației

• Chiar și atunci când unele părți ale lumii au adoptat agricultura și au început să producă un surplus de hrană, acest lucru nu a condus neapărat la ierarhii complexe sau la state cu taxe.
• Acesta este probabil motivul pentru care cerealele precum grâul, orzul și orezul – mai degrabă decât taro, igname sau cartofi – se află la baza aproape tuturor civilizațiilor clasice. Dacă pământul era capabil să cultive cereale, dovezile arată că era mult mai probabil să găzduiască structuri societale complexe.
• În unele părți din America de Sud, de exemplu, culturile de rădăcini perene, cum ar fi maniocul, pot fi recoltate pe tot parcursul anului. Din păcate, însă, maniocul putrezește ușor și este dificil de transportat.

Începutul civilizației umane este adesea legat de apariția agriculturii. Odată cu creșterea producției de alimente a crescut și populația și s-a dezvoltat comerțul și impozitele. Sau cel puțin așa spune povestea predominantă.

Economiștii au avansat acum o ipoteză concurentă, care sugerează că un surplus de hrană nu a fost suficient pentru a conduce tranziția de la societățile de vânători-culegători la stările ierarhice care au dus în cele din urmă la civilizația pe care o cunoaștem, conform Science Alert.

În schimb, mai multe seturi de date care acoperă mai multe mii de ani arată că această teorie este imperfectă din punct de vedere empiric.

Chiar și atunci când unele părți ale lumii au adoptat agricultura și au început să producă un surplus de hrană, acest lucru nu a condus neapărat la ierarhii complexe sau la state cu taxe.

Doar atunci când oamenii au început să cultive alimente care puteau fi stocate, împărțite, comercializate și impozitate, structurile sociale au început să prindă contur.

Cerealele, baza tuturor civilizațiilor clasice

Acesta este probabil motivul pentru care cerealele precum grâul, orzul și orezul – mai degrabă decât taro, igname sau cartofi – se află la baza aproape tuturor civilizațiilor clasice. Dacă pământul era capabil să cultive cereale, dovezile arată că era mult mai probabil să găzduiască structuri societale complexe.

„Ușurința relativă de a confisca cerealele depozitate, densitatea energetică ridicată a acestora și durabilitatea lor sporește posibilitatea de însușire a acestora, facilitând astfel apariția elitelor care percep taxe”, scriu autorii ipotezei.

„Rădăcinile și tuberculii, în schimb, sunt de obicei perene și nu trebuie să fie recoltate într-o anumită perioadă, dar odată recoltate sunt mai degrabă perisabile”.

În unele părți din America de Sud, de exemplu, culturile de rădăcini perene, cum ar fi maniocul, pot fi recoltate pe tot parcursul anului. Din păcate, însă, maniocul putrezește ușor și este dificil de transportat.

Cercetătorii sugerează că acesta este motivul pentru care ierarhiile dincolo de căpetenii nu au apărut în nicio societate dependentă de manioc, chiar dacă existau mai mult decât suficiente rădăcini pentru a hrăni pe toată lumea.

Pe de altă parte, mayașii au fost una dintre cele mai dominante și mai sofisticate civilizații din America Centrală, însă această societate antică nu se baza doar pe culturi de rădăcini. În schimb, această civilizație era puternic dependentă de porumb.

Același lucru este valabil și pentru incașii din Anzi.

Tipul de alimente cultivate, mai important pentru societate decât cantitatea

Efectele sociale diferite ale culturilor de rădăcini față de culturile de cereale ar putea ajuta la explicarea motivului pentru care unele civilizații au devenit mai complexe, în timp ce alte societăți au rămas comunități locale sau căpetenii. De asemenea, ar putea lămuri de ce un surplus de hrană într-o societate de vânători-culegători nu a dus neapărat nici la dezvoltarea civilizațiilor.

Agricultura a fost, în mod evident, un pas necesar pentru a îmbunătăți producția de hrană, dar cercetătorii suspectează că doar acele culturi care puteau fi confiscate cu ușurință au dus la apariția unei clase de elită.

Dacă un eșalon puternic al societății a început să colecteze taxe sub formă de cereale de la fermierii care nu aveau mâncare în plus, atunci comunitățile agricole nu ar fi putut susține o populație atât de numeroasă. Prin urmare, numărul acestora s-ar fi redus probabil, creând astfel un surplus de hrană pe care să îl acorde unor clase mai elitiste.

Dacă acești fermieri nu ar proteja elita, elita nu și-ar proteja rezervele de hrană de bandiți. Furtul de cereale este, la urma urmei, mult mai valoros decât furtul de alimente perisabile.

Cercetătorii dezvoltă ipoteza în jurul tipului de aliment

„Astfel”, scriu autorii noii ipoteze, „suntem de acord cu teoria convențională a productivității, conform căreia fermierii din societățile ierarhice produc surplus, dar afirmația noastră este că, mai degrabă decât surplusul să genereze elita, elita generează surplusul de alimente pe care poate prospera, odată ce oportunitatea de a se apropria crește”.

Un atlas al culturilor umane, de exemplu, arată că cel mai mare număr de rude sălbatice ale culturilor de cereale poate fi găsit în Semiluna Fertilă, despre care se spune adesea că este leagănul civilizației umane.

Între timp, societățile istorice care nu au practicat niciun tip de agricultură se găsesc în America de Nord-Vest, Asia Centrală, Australia și Africa de Sud-Vest. Aceste societăți erau lipsite de structuri ierarhice complexe.

Datele Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură oferă dovezi suplimentare pentru noua ipoteză. Acestea sugerează că regiunile în care cerealele sunt mai productive decât rădăcinile și tuberculii, au mai multe șanse de a fi organizate ca state cu rate mai mari de impozitare.

Rădăcinile și tuberculii, între timp, nu sunt corelate cu ierarhii sociale mai complexe, chiar și atunci când sunt cultivate pe terenuri agricole foarte productive.

„Cu ajutorul acestor date noi, am reușit să arătăm că ierarhiile complexe, cum ar fi căpeteniile și statele complexe, au apărut în zone în care culturile de cereale, care sunt ușor de impozitat și de expropriat, erau de facto singurele culturi disponibile”, explică economistul Luigi Pascali de la Universitatea Pompeu Fabra din Spania.

„În mod paradoxal, terenurile cele mai productive, cele în care nu numai cerealele, ci și rădăcinile și tuberculii erau disponibile și productive, nu au cunoscut aceleași evoluții politice”.

Coautorul lui Pascali, economistul Joram Mayshar, numește acest lucru „blestemul abundenței”. Fără un tip de hrană care poate fi tezaurizat și protejat de indivizi de elită, nu există o societate ierarhizată de cei care dau și cei care primesc, controlată de lege și ordine.

„Suntem ceea ce mâncăm”

În cele din urmă, spune Mayshar, această dependență de culturile rădăcinoase pare să fi împiedicat apariția statalității și dezvoltarea economică în unele părți ale lumii, cum ar fi insulele din Pacificul de Sud.

Niciuna dintre investigațiile empirice prezentate în recenta lucrare nu poate dovedi sau infirma pe deplin noua ipoteză. Dar autorii susțin că rezultatele lor sunt suficient de solide pentru a „pune la îndoială explicația predominantă a productivității și a surplusului pentru apariția ierarhiei”. Ei nu au găsit nicio dovadă pentru această ipoteză des citată.

„Doar acolo unde clima și geografia favorizau cerealele, era probabil ca ierarhia să se dezvolte”, declară Mayshar de la Universitatea Ebraică din Ierusalim.

„Datele noastre arată că, cu cât este mai mare avantajul de productivitate al cerealelor față de tuberculi, cu atât este mai mare probabilitatea apariției ierarhiei”.

Vechea zicală „suntem ceea ce mâncăm” ar putea avea mai mult adevăr decât am crezut.

Studiul a fost publicat în Journal of Political Economy.