- Elevii din Franța, care au mai mult de 11 ani, vor fi obligați să poarte masca de protecție la școală.
- Decizia a fost luată cu o săptămână înainte de începerea noului an școlar în Franța.
- Noua obligație marchează o intensificare a măsurilor luate în Franța, pe măsură ce numărul de cazuri crește în ritm alert, 4.700 de noi îmbolnăviri fiind raportate joi.
Dacă au peste 11 ani, elevii din școlile din Franța vor fi obligați să poarte masca de protecție atunci când se vor întoarce în bănci, peste o săptămână. Decizia a fost luată pentru a opri răspândirea coronavirusului, a spus ministrul Educației, scrie AFP.
Advertisment
„Utilizarea măștilor va fi sistematică în şcoli şi nu doar acolo unde nu există distanţare socială, ci în toate spaţiile închise“, a spus ministrul Educației, Jean-Michel Blanquer, care a anunțat că guvernul va oferi măști familiilor cu venituri precare, de la caz la caz.
Măsura este valabilă pentru elevii cu vârste cuprinse între 11 și 18 ani. Și profesorii vor fi, de asemenea, obligaţi să poarte mască, ministrul precizând că atunci când există o distanţă de 2 metri faţă de elevi, ei vor putea renunţa la mască.
Recomandări
Blanquer a exclus orice întârziere privind începerea noului an școlar, cu toate că profesorii s-au arătat îngrijorați faţă de condiţiile în care se vor desfăşura cursurile de la 1 septembrie.
- Europa e îngrijorată de alegerile din România: Cu cine va vota diaspora
- Prețurile în cartierele de lux din București sunt în creștere. De ce vor o locuință în aceste zone
- Donald Tusk, premierul Poloniei, avertizează că amenințarea unui Al Treilea Război Mondial este „serioasă și reală”
- Vântul face prăpăd în România. Ce drumuri au fost închise
- Trump are arma care poate nimici armata rusă. Ce se știe despre racheta de ultimă generație
Partenerii noștri