- Profesorii cu condamnări penale nu vor mai putea preda o vreme după executarea pedepsei.
- Legea „Fără condamnaţi penal în şcoli” intră astăzi în vigoare.
- Noile prevederi au plecat de la cazuri concrete de abuz din partea cadrelor didactice.
Dacă ești părinte, sigur te interesează că profesorii condamnaţi penal pentru anumite infracţiuni nu vor mai putea ocupa funcţii didactice, de conducere, de îndrumare, de control sau chiar şi de cercetare, până la intervenirea reabilitării, amnistiei sau a graţierii, potrivit Legii 184/2020, care intră în vigoare azi.
Advertisment
Concret, profesorilor le va fi interzis să predea în şcoli dacă au fost condamnaţi pentru infracţiuni contra persoanei (ameninţări, loviri, vătămări corporale etc), infracţiuni intenţionate şi comise în împrejurări legate de exercitarea profesiei. Astfel, lovirea unui elev va îndeplini toate aceste condiţii, stoparea agresiunilor fizice asupra copiilor fiind obiectivul urmărit prin noul act normativ.
„Proiectul a plecat de la cazuri concrete de abuz din partea profesorilor şi tergiversări în justiţie. Cel mai mediatizat caz este abuzul profesorului de sport Maternik, din localitatea Şanţ (judeţul Bistriţa-Năsăud, n.red.), care de ani de zile agresează copii, fără ca justiţia să aibă o decizie şi o poziţie fermă în privinţa accesului său la activităţile didactice“, a explicat deputatul Cristina Iurişniţi, unul dintre iniţiatorii proiectului.
Recomandări
Un alt caz cunoscut este cel al dascălilor condamnaţi în „dosarul camerei de tortură”, în judeţul Hunedoara. Mai mulţi profesori şi angajaţi ai unei şcoli au fost condamnaţi pentru purtare abuzivă faţă de elevi, părinţii acestora reclamând chiar instituirea unei camere de tortură, unde copiii erau pedepsiţi.
Probleme au fost şi la Ploieşti, acolo unde un profesor pensionar, care ţinea locul unui coleg, a lovit un elev de clasa a 7-a.
- STUDIU. Tinerii din Generația Z prioritizează experiențele și bunăstarea personală în cheltuielile lor
- China a creat gravitație de 1900 G. Cum funcționează CHIEF
- S-a dat „start vot” în diaspora. Încep trei zile cruciale pentru România
- Ești gata să te îndulcești? Chocolate Saga te așteaptă să guști delicatesele
- Europa e îngrijorată de alegerile din România: Cu cine va vota diaspora
Partenerii noștri