• Israelul, Germania și Bulgaria și-au sfătuit cetățenii să părăsească teritoriul Transnistriei, din cauza instabilității din zonă.
  • Ministerele de Externe din Israel, Germania și Bulgaria și-au sfătuit cetățenii să se abțină de la călătorii și să părăsească regiunea Republicii Moldova-Transnistria, conform presei din Ucraina.
  • Autoritățile israeliene au transmis acest mesaj într-o declarație a diplomatului israelian și purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, Joel Lyon, pe Twitter.

Israelul, Germania și Bulgaria și-au sfătuit cetățenii să părăsească Transnistria, din cauza instabilității din zonă. Diplomatul israelian Joel Lyon a publicat un mesaj pe Twitter, prin care roagă cetățenii israelieni să părăsească zona transnistriană.

Din cauza deteriorării situației de securitate din Transnistria și a capacității limitate a Ministerului Afacerilor Externe de a asista cetățenii israelieni care locuiesc acolo, cetățenii israelieni sunt încurajați cu tărie să părăsească Transnistria cât mai curând posibil”,  a menționat Lyon.

De asemenea, Ministerul de Externe israelian recomandă cetățenilor care intenționează să călătorească în Transnistria, să anuleze o astfel de călătorie pentru a îmbunătăți situația din această regiune a Moldovei.

Recomandări

LASCONI INTRĂ ÎN TURUL 2
PARISUL LUMINAT
LE-O DĂM ÎN VOT!
CUVÂNTUL ZILEI
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ

O declarație similară a fost făcută și de Ministerul de Externe bulgar. De asemenea, riscul de călătorie în Moldova a fost ridicat la cel mai înalt nivel, al cincilea.

Având în vedere situația care se deteriorează în Republica Moldova și în împrejurimi, îndemnăm compatrioții noștri să se abțină de la orice călătorie în această țară. Îndemnăm cetățenii bulgari aflați în Republica Moldova să ia măsuri și să părăsească țara cu mijloacele disponibile”, au transmis autoritățile bulgare.

Ministerul german de Externe a actualizat, la rândul său, recomandările pentru călători. „Situația de securitate din Transnistria s-a deteriorat. În acest context, călătoriile în Transnistria sunt puternic descurajate”, se arată în comunicat.

Cetățenii Germaniei sunt îndemnați să verifice dacă șederea lor este obligatorie și să urmeze instrucțiunile autorităților locale/forțelor de securitate.

Vă rugăm să rețineți că Ambasada Germaniei la Chișinău nu poate oferi asistență consulară Transnistriei”, a adăugat Ministerul de Externe.

 Pe 25 aprilie, un atac cu lansator de grenade asupra clădirii Ministerului Securității de Stat din orașul Tiraspol din Transnistria a fost primul semn al unei escaladări a tensiunilor în zonă. Direcția Principală a Informațiilor Ucrainene a numit-o o provocare a FSB.

Ulterior, în așa-numita Republică Moldova Transnistreană a fost declarat un nivel „roșu” de amenințare teroristă.