Time a publicat un interviu istoric cu Volodimir Zelenski. Jurnalistul a petrecut două săptămâni alături de președintele ucrainean

• Time publică o copertă pentru istorie. Un interviu despre viață și moarte, despre două luni care au transformat omenirea și au mutilat o țară.
• Nu știa să își aleagă atât de curat cuvintele acum două luni. A dobândit acum o înțelepciune pe care nu și-a dorit-o vreodată. Acum știe că este liderul unei națiuni care acum află dacă va pieri sau va dăinui veșnic.
• Cum l-a schimbat invazia rusă pe președintele jovial, vesel, fost comediant? Simte că a îmbătrânit și a ajuns la o înțelepciune pe care nu și-a dorit-o. Nu și-a pierdut încă simțul umorului. E mijloc de supraviețuire.

Time publică o copertă pentru istorie. Un interviu despre viață și moarte, despre două luni care au transformat omenirea și au mutilat o țară. Despre prima zi de război, despre familia Zelenski la primele bombardamente, despre cum s-au parașutat rușii în Kiev ca să-l asasineze pe președinte, dar și despre oferta americanilor de a-l evacua.

Zelenski a spus atunci replica rămasă celebră: „Am nevoie de arme, nu de un taxi”. Secretele unui comediant devenit simbolul rezistenței au fost dezvăluite de noul Zelenski… președintele.

Jurnalistul Simon Shuster a petrecut două săptămâni alături de Zelenski, pentru a putea transmite lumii cum trăiește președintele și echipa sa războiul.

„Cererea mea nu a fost doar pentru a avea șansa de a-l intervieva pe președinte. A fost aceea de a vedea războiul așa cum el și echipa sa l-au trăit. Timp de două săptămâni, în aprilie, mi-au permis să fac acest lucru în complexul prezidențial de pe strada Bankova, să le observ rutina și să mă învârt în jurul birourilor în care locuiesc și lucrează acum. Zelensky și echipa sa au făcut ca locul să pară aproape normal. Am făcut glume, am băut cafea, am așteptat ca ședințele să înceapă sau să se încheie. Doar soldații, însoțitorii noștri mereu prezenți, întruchipau războiul în timp ce ne plimbau, luminând cu lanternele pe coridoare întunecate, trecând pe lângă camerele în care dormeau pe jos”, a povestit jurnalistul.

Nu știa să își aleagă atât de curat cuvintele acum două luni. A dobândit acum o înțelepciune pe care nu și-a dorit-o vreodată. Acum știe că este liderul unei națiuni care acum află dacă va pieri sau va dăinui veșnic. Dar nu uită niciodată să vorbească la telefon sau să le răspundă la mesaje soldaților și civililor blocați în Azovstal. Pentru că Azovstal nu e doar o fabrică. La fel cum Mariupol nu e doar un oraș. Sunt simboluri care nu pot pieri.

Din prima noapte a invaziei ruse, Zelenski își amintește exploziile și copiii. Copiii lui. Toată lumea s-a adunat la el în birou și deciziile au fost luate rapid. Cam ca atunci când conduci teribilist cu viteză maximă. Au fost decizii pe care spune că le-a luat intenționat, altele, din greșeală. Privind înapoi, acum știe că au fost corecte.

A avut momente în care a simțit cum se prăbușește. Ca după atacul cu rachete asupra gării Kramatorsk. A aflat despre el când a primit o fotografie cu o femeie decapitată și gândul i-a fugit din nou la copii. Îi e greu să afle că și copiii suferă. Că nici ei nu sunt cruțați de ruși. A trebuit, însă, să își stăpânească emoțiile și să intre din nou în haina președintelui. Avea întâlnire cu Ursula von der Leyen.

Cum l-a schimbat invazia rusă pe președintele jovial, vesel, fost comediant? Simte că a îmbătrânit și a ajuns la o înțelepciune pe care nu și-a dorit-o. Nu și-a pierdut încă simțul umorului. E mijloc de supraviețuire.

Dacă regretă? Nu! Nu regretă nicio secundă faptul că a ales și a fost ales să fie președintele Ucrainei. Cel mai greu îi e atunci când se termină ziua și merge la culcare. Nu și-a răspuns dacă are acest drept.