• Cine şi-ar fi închipuit, oare, că la peste şapte decenii de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, pacea Europei va atârna iarăşi de un fir de aţă, arată mesajul premierului Nicolae Ciucă adresate veteranilor de război. 
  • De Ziua Dumneavoastră, personal şi în numele Guvernului României, vă salut camaradereşte şi va urez sănătate şi viaţă lungă!”, arată mesajul premierului.
  • Ziua Veteranilor de Război este sărbătorită la 29 aprilie, în fiecare an.

Cine şi-ar fi închipuit, oare, că la peste şapte decenii de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, pacea Europei va atârna iarăşi de un fir de aţă, arată mesajul premierului Nicolae Ciucă adresate veteranilor de război. 

„Transmit salutul meu şi urările de bine, sănătate si viaţă lungă celor care ne-au învăţat să preţuim libertatea, supravieţuind cumplitelor orori ale celui de-al Doilea Razboi Mondial, orori pe care noi, astăzi, cu greu ni le putem imagina.

Cinstim memoria celor care au pus Ţara mai presus de propria viaţă şi aducem un omagiu etern în această zi din Săptămana Luminată, celor care au scris cu sânge istoria recenta a României.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Generaţia noastră are privilegiul de a învăţa aceste lecţii de viaţă direct de la veteranii de război, iar noi, la rândul nostru, vom transmite copiilor şi nepoţilor noştri că libertatea lor de a trăi, de a visa şi de a iubi poarta preţul plătit de înaintaşii noştri, cu libertatea, iubirea, visele şi viaţa lor.

Conflictul din Ucraina, ilegitim si neprovocat, trezeşte în noi oroarea şi suferinţa bunicilor noştri. Cine şi-ar fi închipuit, oare, că la peste şapte decenii de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, pacea Europei va atârna iarăşi de un fir de aţă.

Am văzut la vecinii noştri cum arată case, blocuri, străzi, parcuri, amintiri, familii, vieţi – toate distruse de gloatele şi bombele ruseşti.

Aceasta ultimă formă a lipsei de umanitate nu poate rămâne nepedepsită. Este datoria morală pe care o avem astăzi, nu doar faţă de poporul ucrainean, ci şi faţă de generaţiile viitoare.

Solidaritatea necondiţionată a partenerilor europeni şi NATO, precum şi deschiderea cu care românii i-au primit în casele lor pe cei plecaţi din calea războiului ne-au arătat încă odată că pacea şi umanitatea vor răzbi de fiecare dată în faţa întunericului.

Dragi camarazi, predaţi aceste file de istorie copiilor voştri şi copiilor copiilor voştri. Viitorul lor depinde de alegerile noastre de astăzi.

Distinşi veterani de război, invalizi şi văduve de război,

Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut pentru Patrie şi pentru poporul român!

De Ziua Dumneavoastră, personal şi în numele Guvernului României, vă salut camaradereşte şi va urez sănătate şi viaţă lungă!”, arată mesajul premierului.

Ziua Veteranilor de Război este sărbătorită la 29 aprilie, în fiecare an.