• Potrivit unui studiu, copiii care cresc în comunităţi urbane verzi au o inteligentă mai  dezvoltată şi un comportament mai asertiv
  • La studiu au participat 600 de copii cu vârste cuprinse între 10-15 ani
  • Studiul a folosit imagini din satelit pentru a măsura nivelul de verdeaţă din cartiere şi parcuri

Te-ai gândit cât de importantă este natura pentru dezvoltarea copilului tău? Există deja dovezi care arată că spaţiile verzi îmbunătăţesc diverse aspecte ale dezvoltării cognitive a copiilor. S-a demonstrat că acest lucru ajută şi la creşterea IQ-ului. Tim Nawrot, profesor epidemiolog la Universitatea Hasselt din Belgia, îţi spune că mediul în care îţi creşti copilul contribuie la progresul memoriei şi atenţiei.

După cum ştii, România are un deficit de spaţii verzi în zonele urbane. Asta îi ţine pe micuţi departe de natură. Conform ultimului barometru urban, deficitul se referă în principal la oraşele mari. Sociologul Ana Bulai îţi spune că accesul copilului în mediul natural este favorizant pentru explorare, experiment şi crearea de competenţe şi abilităţi. Toate acestea contribuite la dezvoltarea coeficientului de inteligenţă.

 ,,Natura este un factor important în dezvoltarea cognitivă, dar e un factor şi mai important în dezvoltarea inteligenţei practice şi emoţionale, mai importantă decât dezvoltarea cognitivă în următoarele decenii. În zonele urbane, care au o atenţie ridicată pentru pentru spaţiul verde, pentru spaţiul public în general, pentru locurile de petrecere a timpului liber pentru familiile cu copii, există de obicei şi o infrastructură de educaţie de calitate şi o infrastructură de acces de informaţie de calitate.” spune sociologul Ana Bulai.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1