- O mașină securizată care transporta bani a fost jefuită în Franța.
- Hoții au furat 9 milioane de euro.
- Este cel mai mare jaf din Franța, de la spargerea dată de Toni Musulin în 2009 – acesta a furat atunci 11.6 milioane de euro.
Cel mai mare jaf din Franța, de la spargerea dată de Toni Musulin în 2009, a fost raportat ieri, 28 august, în Lyon, Franța, relatează The Guardian.
Advertisment
Mai mulți hoți au furat 9 milioane de euro dintr-o mașină securizată cu bani care aparțineau de Banca Franței din Lyon. Atacul a avut loc în jurul orei 09:00, iar hoții erau înarmați.
În afară de paguba de 9 milioane de euro nu au mai fost raportate altele, iar oamenii nu au fost răniți.
Recomandări
„Infractorii au reușit să scape și au tulit-o imediat după atac”, spun autoritățile.
În 2009, Toni Musulin a fost recunoscut drept cel mai mare jefuitor din Franța, reușind să fure 11.6 milioane de euro.
Cum s-a petrecut jaful anului 2020 în Franța
Două dube au blocat mașina securizată, una prin față și una pe partea din spate. „Atacul a fost unul foarte îndrăzneț, chiar în centrul orașului”, a declarat șeful companiei de securitate care deținea mașina de transport.
„Cel mai important lucru este că oamenii care se aflau în mașină sunt în viață și nu au pățit nimic”, a adăugat acesta.
Cei trei bărbați care asigurau transportul celor 9 milioane de euro sunt foarte șocați de cele întâmplate. Aceștia vor merge la sesiuni de terapie psihologică începând de luni.
Care este cauza jafului
Deși mașinile securizate care transportă bani pentru bănci au un cifru care se schimbă la fiecare cursă, mașina jefuită avea un cifru permanent.
„Clar, este vina companiei”, spune un coleg al celor care se aflau în mașină. Acesta a ținut să precizeze că șoferul mașinii jefuite este un fost antrenor de tras cu arma specializat în condusul defensiv.
Polițiștii și procurorii investighează cazul.
Loomis se numește compania care se ocupă de furnizarea serviciilor de transport de bani. Presa spune că aceasta a fost atacată de mai multe ori în ultimii ani.
- Vântul face prăpăd în România. Ce drumuri au fost închise
- Trump are arma care poate nimici armata rusă. Ce se știe despre racheta de ultimă generație
- Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
- Intră România în Schengen din ianuarie? Momentul decisiv ar putea fi reprezentat de discuția de la Budapesta
- România se pregătește să adere la Schengen. Ce beneficii economice va aduce
Partenerii noștri