- Lukashenko a împlinit 66 de ani, iar Putin l-a felicitat telefonic
- Cei doi lideri au stabilit o întâlnire oficială la Moscova
- Kremlinul vrea să arate că îl sprijină total pe Lukashenko, în contextul în care protestele din Belarus, care cer demisia acestuia, iau amploare
Vladimir Putin l-a felicitat pe Alexander Lukashenko prin telefon, de ziua sa de naștere, și l-a invitat la Moscova, într-o încercare a Kremlinului de arăta suport față de protestele care se desfășoară în Minsk și care cer demisia președintelui Belarusului, relatează Reuters.
Advertisment
Lukashenko, care a împlinit 66 de ani, se confruntă cu proteste de amploare de aproape de săptămâni. Acestea au izbucnit imediat după ce el a câștigat din nou alegerile prezidențiale cu un avans uriaș, iar Svetlana Tihanovskaia, contracandidata acestuia, a declarat că scrutinul a fost fraudat.
„A fost agreată o întâlnire în Moscova în următoarele săptămâni”, se arată într-un comunicat al Kremlinului, imediat după ce convorbirea telefonică dintre cei doi lideri a avut loc.
Recomandări
Telefonic, Putin și Lukashenko au discutat despre necestitatea consolidării relațiilor dintre cele două state.
Belarusul este cel mai apropiat aliat al Rusiei din spațiul ex-sovietic și face parte din strategia de apărare dezvoltată de Moscova. Cu toate acestea, Lukashenko este văzut de către ruși ca un aliat incomod.
Rusia e hotărâtă să acorde sprijin imediat Belarusului, motiv pentru care Putin a înființat o „unitate de forță a poliției în rezervă” la cererea lui Lukashenkom care va fi detașată doar în caz de necesitate.
Uniunea Europeană pregătește sancțiuni Belarusului pentru modul brutal în care a reprimat protestele. În răspuns, Lukashenko a amenințat că va întrerupe rutele de tranzit europene din Belarus, dacă sancțiunile vor fi impuse.
- Diferențele mari de vârstă devin trend în rândul tinerilor. Radu Leca, psiholog: „Chimia o poți avea oricând, oriunde, cu oricine”
- Ai nevoie să îți amintești ce înseamnă cu adevărat creativitatea? Ziua de 21 aprilie este dedicată de Organizația Națiunilor Unite ca ziua creativității și inovării
- Când spui Paște, te gândești la cozonaci, ouă roșii și… Ambuteiaje. Restricțiile și măsurile de circulație impuse în a doua zi de Paște
- Uniunea Europeană trimite în spațiu un Ceas Atomic. Cum PHARAO va demonstra că teoria lui Einstein
- În a doua zi de Paște ai parte de încă o zi de vară, însă după-amiaza aduce averse torențiale la munte