- ALDE votează moţiunea de cenzură depusă de PSD „cu două mâini”, anunţă Călin Popescu Tăriceanu
- ALDE nu ştie dacă moţiunea va trece, deoarece în „aceste ultime zile PNL a pus la bătaie toate resursele materiale ale guvernării pentru a cumpăra parlamentari în scopul rămânerii la putere”
- Moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată luni, de la ora 14.00
„Noi, cei de la ALDE, vom vota moţiunea cu două mâini! O vom vota cu regretul că ea nu a venit mai devreme, probabil din dorinţa de a nu îngreuna situaţia medicală din ţară. Cu sau fără criză medicală, acest guvern trebuie să plece, pentru că oricum nu se ocupă de criza medicală şi mai ales de cea economică. Pentru ei totul este doar motiv de campanie electorală şi de a-şi umple buzunarele din contracte dubioase”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.
Advertisment
Acesta adaugă că nu ştie dacă moţiunea va trece, pentru că în „aceste ultime zile PNL a pus la bătaie toate resursele materiale ale guvernării pentru a cumpăra parlamentari în scopul rămânerii la putere”.
„Nu ştim câte conserve mai sunt ascunse prin partide şi pe câte dintre ele este sistemul dispus să le sacrifice, dar, indiferent de rezultatul votului, românii au dat de mult un vot de blam guvernului Iohannis-Orban. Motivele putem să le vedem cu toţii: o economie care se prăbuşeşte, peste un million de şomeri, corupţie şi afaceri necurate, lipsă de idei şi de măsuri pentru începerea şcolii, încăpăţânarea de a găsi bani pentru orice mai puţin pentru majorarea, conform legilor, a pensiilor şi alocaţiilor. Dacă acest guvern cade, atunci vom avea un guvern cu 3 priorităţi: deschiderea în siguranţă a şcolilor, gestionarea crizei medicale şi organizarea într-un mod democratic a alegerilor”, mai scrie liderul ALDE.
Recomandări
Moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată luni, de la ora 14.00.
- Noua lege a Guvernului vietnamez privind accesarea rețelelor de socializare a adus multe critici. Utilizatorii sunt nevoiți să-și confirme identitatea
- 28 de persoane, inclusiv copii, au fost ucise în urma bombardamentelor israeliene din Gaza. Un atac devastator a avut loc asupra unei școli care adăpostea familii strămutate
- Ion Cristoiu: De ce de abia acum îl citesc pe Lenin de-adevăratelea
- Franța organizează o zi de doliu național în urma distrugerilor cauzate de ciclonul Chido. Macron a solicitat comemorarea în timpul vizitei sale pe insula Mayotte
- Donald Trump amenință că va încerca să recâștige controlul asupra Canalului Panama. Președintele acuză de impunerea taxelor excesive navelor americane
Partenerii noștri