• Prințul Andrew a fost testat pozitiv pentru COVID-19, a anunțat Palatul Buckingham.
  • Andrew s-ar fi întâlnit cu Regina în ultimele zile, dar a efectuat teste regulate și nu a mai avut întrevederi ulterioare cu Majestatea Sa din momentul în care a primit rezultatul pozitiv al testului.
  • Andrew, care este al doilea fiu al Reginei, s-a retras din îndatoririle regale și nu mai folosește titlul de Alteță Regală, după ce Virginia Giuffre l-a acuzat pe prinț că a agresat-o sexual când avea 17 ani.

Prințul Andrew a fost testat pozitiv pentru COVID-19, a anunțat Palatul Buckingham.

Ducele de York nu va putea participa vineri la slujba de la Catedrala Sfântul Paul pentru a sărbători Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta a II-a.

„După efectuarea unui test de rutină, ducele a fost testat pozitiv pentru COVID-19 și, cu regret, nu va mai participa la slujba de mâine.”, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Andrew s-ar fi întâlnit, în ultimele zile, cu Regina, dar a efectuat teste regulate și nu a mai avut întrevederi ulterioare cu Majestatea Sa din momentul în care a primit rezultatul pozitiv al testului.

De asemenea, Prințul Andrew nu a apărut astăzi la balconul de la Palatul Buckingham pentru a marca Jubileul de Platină al mamei sale, după ce Regina a decis ca doar membrii activi ai familiei regale să i se alăture.

Andrew, care este al doilea fiu al Reginei, s-a retras din îndatoririle regale și nu mai folosește titlul de Alteță Regală (ASR), după ce Virginia Giuffre, care a fost traficată de Jefferey Epstein, l-a acuzat pe prinț că a agresat-o sexual când avea 17 ani.

Ducele a negat afirmațiile și a soluționat în februarie un proces în SUA în care a fost acuzat că a abuzat sexual o femeie când aceasta era minoră. Prințul Andrew a ajuns la un acord cu Virginia Giuffre, pentru o soluționare amiabilă a procesului.

Conform dosarului, avocații celor doi au precizat că acordul amiabil prevede plata de către Andrew a unei sume de bani către Giuffre, dar și o donație substanțială pe care prințul o va face în contul organizației caritabile pe care Giuffre o deține și care militează pentru drepturile victimelor abuzate.