• Analiza ia în calcul volumele de vânzări, astfel că inflaţia nu este cea care majorează unele rezultate.
  • Ultimii doi ani au fost unii de dezvoltare şi creştere pentru pieţele de profil, faptul că românii au stat mai mult acasă i-a determinat pe aceştia să îşi cumpere mobilă, televizoare sau frigidere pentru a-şi face şederea mai confortabilă.
  • În acest an, pe fondul inflaţiei, al războiului de la graniţă şi al restricţiilor la intrarea în mall-uri – care au fost în vigoare în primele luni din 2022 –  se observă o schimbare de direcţie.

În aprilie, lună marcată printre altele de Paştele ortodox, au crescut puternic vânzările în volum de cosmetice, îmbrăcăminte şi carburant – ritmul variind de la 11,4 la 27,9% -, în timp ce pe pieţele de alimente, băuturi şi tutun şi, respectiv, mobilă şi electro-IT s-a remarcat o scădere.

Analiza ia în calcul volumele de vânzări, astfel că inflaţia nu este cea care majorează unele rezultate. Totuşi, acelaşi fenomen îşi pune amprenta asupra comporta­mentului de consum, creşterile accelerate de preţuri, care nu sunt compensate de majorări de salarii pe măsură, îi fac pe oameni să fie mai precauţi în achiziţii, cel puţin de anumite produse.

Un exemplu este cel al articolelor de electro-IT şi mobilă (-4,2% în aprilie). E vorba de produse cu preţuri mai mari, care sunt văzute de multe ori drept investiţii. Totuşi, trebuie ţinut cont că evoluţia se calculează pornind de la o bază bună, aprilie 2021. Ultimii doi ani au fost unii de dezvoltare şi creştere pentru pieţele de profil, faptul că românii au stat mai mult acasă i-a determinat pe aceştia să îşi cumpere mobilă, televizoare sau frigidere pentru a-şi face şederea mai confortabilă.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

În acest an, pe fondul inflaţiei, al războiului de la graniţă şi al restricţiilor la intrarea în mall-uri – care au fost în vigoare în primele luni din 2022 –  se observă o schimbare de direcţie.