• Gazele naturale se scumpesc cu 86%, iar biletele de avion cu 20%. Inflaţia a ajuns la 14,5% în luna mai.
  • 9 președinți din NATO au ajuns în București la summit-ul B9. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, ia parte online din cauză că a fost diagnosticat cu Zona Zoster.
  • Peste 754 de copii au suferit în Ucraina ca urmare a agresiunii armatei pe scară largă a Federației Ruse, potrivit părții ucrainene.
  • Comisia Europeană ar putea da pe 17 iunie avizul privind cererea Ucrainei, Moldovei și Georgiei de candidatură la aderarea la UE.
  • Marea Britanie investighează dominația pe piață a Apple și browserele mobile ale Google, precum și restricțiile producătorului de iPhone privind jocurile în cloud prin intermediul magazinului său de aplicații.
  • NASA adună o echipă de cercetători care să studieze OZN-urile. NASA analizează aceste fenomene din perspectiva securității și siguranței.
  • LeBron James, primul baschetbalist în activitate devenit miliardar, vrea să-și facă propria echipă cu care să ajungă în NBA.
  • Numărul 1 mondial, Novak Djokovick, a declarat că nu va mai participa la niciun turneu pe iarbă înainte de Wimbledon.
  • Victor Rebengiuc a anunțat că nu va mai juca în roluri noi. Fac 90 de ani, trupul meu nu-mi mai permite, susține actorul.
  • Până duminică seară, în București, vor fi furtuni cu descărcări electrice și grindină.

Recomandări

CE CREDE BEZOS DESPRE CATTEA LUI LAUREN?
DEF-UL MAI DEVREME
CINE DEȚINE MONOPOLUL PE A.I.?
BUTLER ȘI HOLLAND FAC ECHIPĂ
VIN INUNDAȚIILE?
CREȘTE NR. MIGRANȚILOR