• Simptomele pentru Marburg, o boală extrem de contagioasă asemănătoare cu Ebola, includ diaree, febră, greață și vărsături.
  • Organizația Mondială a Sănătății (OMS) spune că virusul Marburg ucide două persoane în Ghana.
  • Direcția Regională de Sănătate Ashanti a Serviciului de Sănătate din Ghana spune că a pus în carantină 34 de contacte ale celor două persoane identificate ca fiind cazuri suspecte.

Două persoane din Ghana, care au murit ulterior, au fost depistate pozitiv la virusul Marburg, o boală extrem de infecţioasă similară cu Ebola, a anunţat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Testele efectuate în Ghana au ieşit pozitive, dar rezultatele trebuie confirmate de un laborator din Senegal pentru ca aceste cazuri să fie considerate confirmate, a precizat OMS într-un comunicat citat de Reuters.

Cei doi pacienţi din regiunea Ashanti din sudul ţării au prezentat simptome precum diaree, febră, greaţă şi vărsături, înainte de a muri la spital.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

În cazul în care cazurile sunt confirmate, acesta ar fi doar al doilea focar de Marburg în Africa de Vest.

Primul caz din istorie al virusului a fost detectat anul trecut în Guineea, fără ca alte cazuri să fie identificate.

Pregătirile pentru un posibil răspuns la un eventual focar de infecţie sunt stabilite rapid, pe măsură ce se desfăşoară investigaţii suplimentare, a declarat OMS.

Din 1967, au existat o duzină de focare majore de Marburg, majoritatea în Africa de Sud şi de Est. Ratele de mortalitate au variat de la 24% la 88% în focarele anterioare, în funcţie de tulpina virusului şi de gestionarea cazurilor, potrivit OMS.