- Jumătate din teritoriul Europei este în prag de secetă, avertizează Comisia Europeană. România se află printre țările afectate.
- Ministrul român al apărării, Vasile Dîncu, anunță că planul de achiziție al Armatei Române include submarine și elicoptere franceze.
- Astăzi se lansează Start-Up Nation, program prin care antreprenorii pot obține fonduri nerambursabile în valoare maximă de 200.000 de mii lei.
- Vladimir Putin și Recep Erdoğan se întâlnesc marți, în capitala Iranului, pentru a discuta exportul cerealelor ucrainene.
- Tot astăzi, Jill Biden o va găzdui la Casa Albă, pe prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska.
- Elveția refuză să primească răniți de război ucraineni, invocând principiul neutralității.
- Instagram va permite utilizatorilor să cumpere de la firmele mici prin mesaje directe, a anunţat luni compania-mamă Meta Platform.
- Daria Kasatkina, numărul 12 WTA, dezvăluie într-un interviu că are o iubită și că i-a fost greu să vorbească public despre orientarea sexuală.
- Zlatan Ibrahimovic, atacantul celor de la Milan, și-a prelungit contractul cu gruparea din Italia. În vârstă de 40 de ani, Zlatan va juca în Serie A până la 41 de ani și 9 luni.
- Disney asigură un record de 9 miliarde de dolari în vânzări anticipate de reclame pentru 2022-2023.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri