• Parlamentarii din Ungaria au adoptat marţi o rezoluţie care solicită reducerea puterii Parlamentului European.
  • Rezoluţia, adoptată de membrii partidului Fidesz, aflat la guvernare în Ungaria, pledează pentru a da parlamentelor naţionale posibilitatea de a se opune prin veto oricărei legislaţii propuse la nivelul UE.
  • Argumentul a fost acela că puterea legislativă de la nivelul UE, exercitată prin intermediul Parlamentului European, a condus democrația din Europa într-o „înfundătură”.

Parlamentarii din Ungaria au adoptat marţi o rezoluţie care solicită reducerea puterii Parlamentului European, argumentând că acesta a condus democraţia în Europa într-o „fundătură”.

Rezoluţia, adoptată de membrii partidului Fidesz, aflat la guvernare în Ungaria, pledează pentru a da parlamentelor naţionale posibilitatea de a se opune prin veto oricărei legislaţii propuse la nivelul UE, reducând astfel puterea legislativă a Parlamentului European, potrivit AP, citat de Mediafax.

De asemenea, rezoluţia afirmă că legislatorii UE ar trebui să fie numiţi de parlamentele naţionale, în loc să fie aleşi de alegătorii din ţările respective, aşa cum se întâmplă în prezent.

Recomandări

CE SE ALEGE DE AMERICA?
SECURITATE LA COTE MAXIME
CE SE ALEGE DE AMERICA?
CINE VA FI PREȘEDINTE?
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
GÂNDURILE LUI CRISTOIU

„Democraţia europeană trebuie să fie scoasă din fundătura în care a condus-o Parlamentul European”, se arată în rezoluţie. „Uniunea Europeană trebuie să se schimbe, pentru că nu este pregătită pentru provocările vremurilor noastre”.

Economia Ungariei se confruntă cu cea mai mare inflaţie din ultimii aproape 25 de ani

Parlamentul ungar a aprobat rezoluţia în condiţiile în care UE continuă să blocheze Ungariei miliarde de euro în fonduri de recuperare din cauza îngrijorărilor că guvernul său nu a respectat standardele statului de drept sau nu a implementat suficiente măsuri anticorupţie.

În ultimele săptămâni, guvernul de la Budapesta a adoptat o abordare mai conciliantă faţă de solicitările sediului central al UE de la Bruxelles, încercând să obţină acces la fonduri, în timp ce moneda Ungariei atinge minime record faţă de euro şi dolar. Economia ţării se confruntă cu cea mai mare inflaţie din ultimii aproape 25 de ani.

Cu toate acestea, rezoluţia care urmăreşte să transfere o mare parte din puterea legislativă a UE către guvernele naţionale ar putea antagoniza oficialii UE, îngreunând şi mai mult eforturile Budapestei de a obţine acces la fondurile atât de necesare.

Scris de membri de rang înalt ai partidului premierului Viktor Orban, el însuşi un critic acerb al UE, documentul afirmă că guvernele şi legislativele naţionale trebuie să poată iniţia procedurile legislative ale UE.

De asemenea, documentul solicită interzicerea preluării de către UE a oricărei alte datorii.

Autor: Iulian Moșneagu