• Mihai Păunescu este acuzat că acuzat că a contribuit la distribuirea unui virus informatic care a infectat peste un milion de computere.
  • Păunescu, în vârstă de 37 de ani, este acuzat că a gestionat un serviciu de găzduire care a contribuit la distribuirea virusului „Gozi”.
  • Gozi” a fost unul dintre cei mai distructivi viruși informatici din istorie, provocând victimelor pierderi de zeci de milioane de dolari.

Un român acuzat că a contribuit la distribuirea unui virus informatic care a infectat peste un milion de computere şi a provocat pierderi financiare considerabile la nivel mondial a fost extrădat în SUA, scrie Reuters.

Mihai Păunescu, în vârstă de 37 de ani, este acuzat că a gestionat un serviciu de găzduire care a contribuit la distribuirea virusului Gozi”, care fura informaţii bancare personale, rămânând în acelaşi timp nedetectabil.

Păunescu s-a prezentat la o primă înfăţişare, luni, la tribunalul federal din Manhattan, unde s-a dispus reţinerea lui.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Procurorii au spus în instanță că Gozi” a fost unul dintre cei mai distructivi viruși informatici din istorie, provocând victimelor pierderi de zeci de milioane de dolari.

Virusul a fost descoperit pentru prima dată în 2007 şi a infectat cel puţin 40.000 de computere în Statele Unite, inclusiv peste 160 de computere aparţinând NASA.

Păunescu a fost extrădat din Columbia în urma arestării sale anul trecut şi a fost acuzat de conspiraţie pentru comiterea unor fapte de intruziune informatică şi de conspiraţie pentru comiterea de fraude bancare şi electronice, scrie Reuters. Un avocat al lui Păunescu nu a răspuns imediat la solicitarea Reuters de a face comentarii.

Păunescu a fost arestat anterior în România în 2012 şi eliberat pe cauţiune.