• Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să majoreze ratele dobânzilor cheie cu 50 de puncte de bază, marcând astfel prima majorare de dobândă din 2011 încoace.
  • Rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit vor fi majorate la 0,50%, 0,75% și, respectiv, 0,00%.
  • Viitoarea traiectorie a ratei dobânzii de politică monetară a Consiliului guvernatorilor va continua să depindă de date și va contribui la îndeplinirea țintei de inflație de 2% pe termen mediu.

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să majoreze ratele dobânzilor cheie cu 50 de puncte de bază, marcând astfel prima majorare de dobândă din 2011 încoace. Rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit vor fi majorate la 0,50%, 0,75% și, respectiv, 0,00%, cu efect de la 27 iulie 2022, a precizat BCE, citat de Baha.

„Anticiparea de astăzi a ieșirii de la ratele negative ale dobânzilor permite Consiliului guvernatorilor să facă tranziția către o abordare ședință cu ședință a deciziilor privind rata dobânzii. Viitoarea traiectorie a ratei dobânzii de politică monetară a Consiliului guvernatorilor va continua să depindă de date și va contribui la îndeplinirea țintei de inflație de 2% pe termen mediu”, a explicat banca.

De asemenea, BCE a decis să aprobe Instrumentul de protecție a transmiterii (Transmission Protection Instrument – TPI), al cărui rol va fi acela de a „asigura transmiterea fără probleme a orientării politicii monetare în toate țările din zona euro”, prin contracararea „dinamicii de piață nejustificate și dezordonate care reprezintă o amenințare serioasă la adresa transmiterii politicii monetare”.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Vor fi efectuate „evaluări amănunțite”

În cele din urmă, „va continua să reinvestească, în totalitate, plățile de capital din titlurile ajunse la scadență achiziționate în cadrul programului de achiziționare de active pentru o perioadă extinsă de timp după data la care va începe să majoreze ratele dobânzilor cheie ale BCE și, în orice caz, atât timp cât este necesar pentru a menține condiții ample de lichiditate și o orientare adecvată a politicii monetare.”

Deciziile BCE privind dobânda din septembrie se vor baza pe datele economice de la momentul respectiv, subliniind că banca se află pe o „cale de normalizare”.

Deciziile viitoare vor fi luate în cadrul unui proces „lună de lună” și „pas cu pas”, a declarat ea reporterilor după ce BCE a majorat dobânzile pentru prima dată în ultimii 11 ani.

În ceea ce privește Instrumentul de protecție a transmisiei (TPI) antifragmentare al BCE, Lagarde a explicat că vor fi efectuate „evaluări amănunțite” și vor fi discutați „mai mulți indicatori” pentru a determina care economii din zona euro au cea mai mare nevoie de acest ajutor.