- Acest gard care traversează pădurea Bialowieza din Polonia, la granița cu Belarus, este menit să oprească fluxul de migranți.
- Însă, potrivit cercetătorilor, acesta împiedică, de asemenea, deplasarea lincșilor din Bialowieza și ar putea duce la dispariția lor.
- Kowalczyk a spus că, potrivit cercetării sale, lincşii traversau nestingheriţi gardul în Belarus de circa 50 până la 60 de ori într-un an.
Gardul de la graniţa Poloniei cu Belarus, care traversând pădurea Bialowieza şi este destinat opririi fluxului de migranţi, împiedică deplasarea lincşilor din Bialowieza şi ar putea duce la extincţia lor, sunt de părere cercetătorii, potrivit Reuters.
Advertisment
Înainte de finalizarea zidului, la sfârşitul lui iunie, circa 40 de lincşi, specie protejată de legea poloneză, locuiau în pădurea deasă, regiune inclusă în patrimoniul mondial UNESCO şi arie specială de conservare EU Natura 2000
Nu se ştie foarte clar cum de mulţi dintre lincşi au rămas în partea polonă după construcţia zidului, dar populaţia lor ar putea fi divizată între cele două părţi, a precizat Institutul pentru Cercetarea Mamiferelor din cadrul Academiei de Ştiinţe din Polonia, instituţie care monitorizează animalele.
Recomandări
,,Lincşii foloseau ariile de pe ambele părţi ale graniţei, îşi aveau habitatul în ambele părţi ale graniţei, funcţionau ca o singură comunitate. Acum, prin separarea pădurii în două ecosisteme separate, populaţia acestor animale va fi despărţită”, a precizat Rafal Kowalczyk, din cadrul institutului.
Gardul, un obstacol pentru lincși
,,Separarea va afecta în mod evident posibilitatea de reproducere, va afecta organizarea spaţială a acestei populaţii, organizarea socială, migraţia, fluxul genetic şi ar putea duce chiar la extincţia acestor lincşi pe o perioadă mai lungă” .
Grănicerii polonezi spun că gardul nu constitutie un obstacol pentru animale întrucât este prevăzut cu 24 de porţi prin care pot circula animale de talie mare dacă e nevoie, ceea ce va permite migraţia continuă.
Kowalczyk a spus că, potrivit cercetării sale, lincşii traversau nestingheriţi gardul în Belarus de circa 50 până la 60 de ori într-un an.
Noua bariera a fost construită după ce ţările europene au acuzat Belarus anul trecut de organizarea unei crize a migranţilor după ce a adus pe cale aeriană persoane din Orientul Mijlociu şi le-a forţat să treacă ilegal graniţa în Polonia şi Lituania. Liderii de la Minsk au respins acuzaţiile.
Partenerii noștri