- Marile companii consumatoare de gaze nu au contracte pentru gazele naturale de care au nevoie, începând cu luna octombrie, a declarat, joi, ministrul Economiei, Florin Spătaru.
- Ministrul spune că marile companii reprezintă 80% din totalul consumului, iar lipsa contractelor are efecte în întreaga economie.
- Companiile ar putea fi puse în situaţia de a face concedieri.
Marile companii consumatoare de gaze nu au contracte pentru gazele naturale de care au nevoie, începând cu luna octombrie, a declarat, joi, ministrul Economiei, Florin Spătaru, citat de Mediafax.
Advertisment
Ministrul spune că marile companii reprezintă 80% din totalul consumului, iar lipsa contractelor are efecte în întreaga economie, pentru că ar fi afectate şi IMM-urile furnizoare. În plus, companiile ar putea fi puse în situaţia de a face concedieri.
Reducerea cu 15% a consumului de energie propusă de Comisia Europeană este voluntară şi va avea ca referinţă consumul din ultimii cinci ani, spune ministrul, care a precizat că ALRO a închis unitatea de la Tulcea, iar Azomureş nu poate funcţiona dacă nu-şi asigură gazul la un preţ competitiv.
Recomandări
„Preţurile ridicate la gaze şi energie, la care se adaugă disfuncţionalităţile din aprovizionare reprezintă o ameninţare pentru economia românească”, a spus Spătaru.
În context, ministrul a vorbit de problema de competitivitate a economiei din România, spunând că firme din Franţa sau Germania vin pe piaţa locală cu preţuri mai mici decât ale producătorilor români.
Partenerii noștri