• Actorul din ,,Pirații din Caraibe„, în vârstă de 59 de ani, pare să fie în continuare în plină ascensiune după ce a câștigat procesul de defăimare împotriva fostei soții.
  • ,,Neînfricat, dar uman, la fel ca Sauvage„, se arată în legenda Instagram.
  • Deşi reclama realizată de Depp pentru acest parfum a dispărut de la televiziuni după acuzaţiile formulate împotriva actorului, clipul a revenit în cele din urmă pe micile ecrane.

Johnny Depp, vedeta seriei de filme ,,Pirates of the Caribbean’‘, în vârstă de 59 de ani, pare să fie într-o conjunctură favorabilă după câştigarea procesului de defăimare intentat fostei soţii Amber Heard la începutul acestei veri, dovadă fiind un contract multianual pe care l-a semnat recent cu Dior, scrie presa din străinătate.

Potrivit contractului – a cărui valoare este o sumă de şapte cifre, conform relatărilor din presă -, actorul cu trei nominalizări la premiile Oscar, care a început colaborarea cu casa de modă Dior în 2015, va redeveni imaginea parfumului pentru bărbaţi Sauvage, potrivit TMZ.

Dior Beauty a postat luni pe Instgram, într-un mesaj publicat în colaborare cu Depp, fotografii alb-negru realizate de fotograful Greg Williams înaintea unui concert pe care vedeta l-a susţinut alături de Jeff Beck la Paris.

FOTO – Instagram

,,Neînfricat, deşi uman, exact ca Sauvage”, spune textul care însoţeşte fotografia.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Imaginile realizate de Williams vor fi utilizate într-o nouă campanie pentru Dior, potrivit informaţiilor obţinute de TMZ.

Deşi reclama realizată de Depp pentru acest parfum a dispărut de la televiziuni după acuzaţiile de abuz formulate împotriva actorului, clipul a revenit în cele din urmă pe micile ecrane înainte chiar ca Depp să câştige procesul.