• Ion Cristoiu: De 32 de ani, de cînd iau cunoştinţă de o semnalarea de către Puternicii zilei a unui Pericol care ameninţă ţărişoara noastră dragă, întreb, sub puterea bunului simţ: Cum se manifestă pericolul respectiv?
  • Ion Cristoiu: Nicolae Ciucă, dînd curs unei politici mult cultivate de Autorităţi şi de Presa de stat în ultima vreme (Klaus Iohannis i-a avertizat şi pe elevi!), a tras Sirena lui Roaită a Pericolului întruchipat de propaganda rusească. Nu, nu e vorba de propaganda rusească în privinţa Războiului din Ucraina, ci de propaganda rusească în privinţa felului în care e guvernată România.
  • Ion Cristoiu: Opinia publică de la noi are percepţia că Nicolae Ciucă s-a dedat la miş-maş-uri pentru a scăpa de responsabilitatea cerută unuia care a plagiat. A dovedit Nicolae Ciucă faptul că n-a plagiat, dar opinia publică, sub influenţa propagandei ruseşti, îl percepe ca plagiator?

 Ion Cristoiu: De 32 de ani, de cînd iau cunoştinţă de o semnalarea de către Puternicii zilei a unui Pericol care ameninţă ţărişoara noastră dragă, întreb, sub puterea bunului simţ: Cum se manifestă pericolul respectiv?

Una din multele sindrofii inutile în planul vieţii cotidiene, utile în planul cîştigării unor parale de cei pe care i-aş numi atîrnători de clanţe, şi anume New Center Security Center – Black Sea and Balcan Security Forum, i-au dat generalului în rezervă Nicolae Ciucă prilejul de a se aventura în domeniul ideilor generale. Premierul, acuzat de a-şi fi plagiat lucrarea de doctorat din domeniul militar ( un paradox, deoarece se presupune că ditamai de două ori şeful de stat major poate plagia o teză de doctorat din domeniul eminescologiei, dar nu din domeniul profesiei sale de o viaţă), vorbeşte cu opintiri cumplite, chiar şi cînd cere un pahar cu apă, d-apoi cînd se dă pe lîngă ideile generale. Şi cu toate acestea, la sindrofia cu pricina, generalul Nicolae Ciucă s-a lansat într-o teorie:

Cea a pericolului întruchipat pentru România de dezinformarea şi propaganda ruseşti.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

De 32 de ani, de cînd iau cunoştinţă de o semnalarea de către Puternicii zilei a unui Pericol care ameninţă ţărişoara noastră dragă, întreb, sub puterea bunului simţ:

Cum se manifestă pericolul respectiv?

Pericolul lăcustelor de pe vremuri era simplu.

Lua forma unor armate de lăcuste care se năpusteau asupra unei regiuni sau a unei ţări.

Pericolul de a fi trăznit se manifestă doar cînd plouă cu tunete şi fulgere.

Nicolae Ciucă, dînd curs unei politici mult cultivate de Autorităţi şi de Presa de stat în ultima vreme (Klaus Iohannis i-a avertizat şi pe elevi!), a tras Sirena lui Roaită a Pericolului întruchipat de propaganda rusească. Nu, nu e vorba de propaganda rusească în privinţa Războiului din Ucraina, ci de propaganda rusească în privinţa felului în care e guvernată România:

„Au fost probleme pe care le-am resimţit pe propria piele, nu mă refer la persoane ci la o serie întreagă de ţări ţintă care au fost supuse acestor atacuri propagandistice, de dezinformare, de neinformare, de inducere în eroare, de influenţare a deciziei, inclusiv a deciziei politice şi ceea ce este cel mai grav este influenţarea percepţiei publice, pe care foarte greu reuşeşti după aceea să o combaţi şi să o aduci la adevăr…”

Să trecem peste schizofrenia logică din textul citit cu mari eforturi fizice de către Nicolae Ciucă. Nu de alta, dar pe propria piele nu se pot resimţi problemele avute de alte ţări. Să ne oprim asupra tezei potrivit căreia propaganda şi dezinformarea de la Kremlin au ţintit şi au reuşit influenţarea percepţiei publice.

Percepţia publică e o chestiune simplă, uşor de înţeles şi de un general, Generalul Coaliţiei Moarte, care e Nicolae Ciucă.

Într-o serie de chestiuni, opinia publică are o percepţie. Această percepţie se formează, excluzînd cazul în care un Popor e alcătuit doar din proşti uşor de dus de nas, sub puterea realităţilor.

Percepţia publică, de exemplu, că vara aceasta a fost călduroasă s-a format în exclusivitate prin trăirea de către români a caniculei din timpul verii.

Sub acest semn, percepţia publică a unor fapte îşi are temeiul în realităţi:

Percepţia publică asupra felului în care Nicolae Ciucă e învins de Fondul principal de cuvinte al Limbii române, îşi are izvorul în cumplitele eforturi ale lui Nicolae Ciucă de a scoate în public, din puţul gîndirii, a celor mai simple cuvinte din limba română.

Vorbeşte Nicolae Ciucă mai ceva decît Demonstene şi, cu toate acestea, sub influenţa propagandei ruseşti, opinia publică de la noi îl percepe ca pe un bolovan transpirat de efortul de a vorbi în public?

Opinia publică de la noi are percepţia că Nicolae Ciucă s-a dedat la miş-maş-uri pentru a scăpa de responsabilitatea cerută unuia care a plagiat.

A dovedit Nicolae Ciucă faptul că n-a plagiat, dar opinia publică, sub influenţa propagandei ruseşti, îl percepe ca plagiator?

Percepţia publică asupra lui Nicolae Ciucă e că e un General al unei Coaliţii Moarte.

Izvorăşte această percepţie din dezinformarea rusească?

Altfel spus, Coaliţia PSD-PNL-UDMR a folosit majoritatea parlamentară pentru a reseta România, dar sub influenţa dezinformării ruseşti românii o percep ca Moartă?

Nu demult, au fost date publicităţii Proiectele de Legi ale Siguranţei naţionale, de un primitivism securistic de care nici Securitatea n-ar fi fost capabilă.

Percepţia opiniei publice asupra acestor Legi – şi anume că ele exprimă tendinţele de militarizare a ţării – s-a format sub influenţa lui Putin?

Toate aceste întrebări nici n-ar trebui puse dacă ne-am aminti că nu altfel procedau liderii comunişti.

Cînd li se spuneau că lipsesc din galantare laptele şi brînza liderii comunişti răspundeau că nu-i adevărat.

 E vorba de influenţa propagandei imperialiste.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro