Brâncuși spunea că la umbra marilor copaci nu crește nimic. Mai sunt însă și excepții. În umbra unei întregi păduri de mari artiști a răsărit o floare unică: Juliette Gréco.

Între un tată violent și o mamă care-i spune că s-a născut dintr-un viol, copilăria e nefericită. Sub ocupația nazistă, adolescența va adăuga lipsuri, activitate clandestină în Rezistență, arestarea de către Gestapo și închisoarea. În Parisul de după război, Juliette începe să cânte. Pe scenă, poartă pantaloni bărbătești suflecați. Publicul o imită și lansează o modă, neștiind că i-a împrumutat de la un vecin din sărăcie. Vocea ei gravă, în care Sartre spune că ”se ascund milioane de poezii”, vine din viețile trăite deja până la vârsta de 20 ani. Succesul e imediat. Aznavour și Jacques Brel îi compun melodii, Jacques Prévert și Boris Vian îi scriu versurile. În sală, producătorul hollywwoodian Darryl F. Zanuck se înghesuie între Cocteau, Albert Camus și Quincy Jones.

Mulți dintre ei îi vor fi amanți trecători. Vrea să se mărite cu Miles Davis, însă el o refuză: în America segregată nu e loc pentru o astfel de căsnicie. Se despart, însă Juliette îl va iubi până la moarte, deși se va mărita de 3 ori. E numită ”muza existențialiștilor”, dar le va inspira și Beatles-ilor piesa Michelle. Va trăi 93 ani, cântând în săli arhipline până la 85. Azi, o poți vedea în filmul Orfeu al lui Cocteau sau în concertele înregistrate, dar mai bine mergi la Paris: vocea ei încă răsună pe străduțele cartierului St.Germain iar în parcul Bagatelle vei găsi chiar soiul de trandafiri care îi poartă numele.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

A fost muza unor mari artiști, dar și egala lor. A iubit bărbați celebri și răsfățați, dar ei erau cei ce se mândreau să fie văzuți la brațul ei. Era prietenă cu Françoise Sagan, care a salvat-o după o tentativă de sinucidere, dar nu a fost o feministă. Femeie înainte de toate, Juliette Gréco se știa deja liberă.