• Fondul Monetar Internațional a redus, într-un raport publicat marţi, perspectivele de creştere economică la nivel global pe anul 2023.
  • FMI a citat o listă lungă de amenințări care include războiul Rusiei împotriva Ucrainei, presiunile inflaționiste cronice, ratele dobânzilor punitive și consecințele persistente ale pandemiei mondiale.
  • Agenția de creditare din 190 de țări a prognozat marți că economia mondială va înregistra o creștere de doar 2,7% anul viitor, față de 2,9% cât estimase în iulie.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a redus, într-un raport publicat marţi, perspectivele de creştere economică la nivel global pe anul 2023, în contextul situaţiei internaţionale incerte, avertizând asupra nivelului inflaţiei în statele puternic dezvoltate.

,,Economia globală se confruntă cu o serie de provocări turbulente. Cea mai mare inflaţie din ultimele decenii, înăsprirea condiţiilor financiare în cele mai multe zone, invazia Rusiei în Ucraina şi persistenţa pandemiei COVID-19 afectează puternic perspectivele.

Normalizarea politicilor monetare şi fiscale prin care a fost furnizat sprijin fără precedent în timpul pandemiei diminuează cererea, în condiţiile în care liderii politici vor ca inflaţia să revină în limitele vizate. Dar cote mari ale economiilor se confruntă cu încetiniri ale ritmului creşterii economice şi chiar cu scăderi economice.

Recomandări

CE SE ALEGE DE AMERICA?
SECURITATE LA COTE MAXIME
CE SE ALEGE DE AMERICA?
CINE VA FI PREȘEDINTE?
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
GÂNDURILE LUI CRISTOIU

Viitorul economiei mondiale depinde în mod esenţial de calibrarea cu succes a politicilor monetare, de evoluţia războiului din Ucraina şi de riscurile unor noi perturbări ale reţelelor de aprovizionare asociate pandemiei, spre exemplu, în China”, anunţă Fondul Monetar Internaţional în raportul privind ,,Proiecţiile Perspectivelor de Creştere Economică Globală„, vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

Economia mondială a îndurat o cursă nebună de când pandemia a lovit la începutul lui 2020

,,Creşterea economică mondială va scădea, conform previziunilor, de la 6,0% în 2021 la 3,2% în 2022 şi la 2,7% în 2023. Este cel mai slab profil economic începând din 2001, exceptând perioada crizei financiare globale şi faza acută a pandemiei COVID-19, ceea ce reflectă scăderi semnificative pentru economiile puternice: reducerea PIB-ului SUA în primul semestru din 2022, reducerea PIB-ului zonei euro în semestrul al doilea din 2022 şi problemele epidemice prelungite, inclusiv restricţiile, din China, cuplate cu o criză din ce în ce mai mare a sectorului imobiliar.

Aproximativ o treime din economia mondială se confruntă cu perspectiva a două trimestre consecutive de creştere economică negativă. Inflaţia mondială ar urma să crească de la 4,7% în 2021 la 8,8% în 2022, dar ar urma să scadă la 6,5% în 2023 şi la 4,1% în 2024.

Surprizele de inflaţie mare sunt în principal în economiile avansate, cu variaţii mai mari în pieţele emergente şi în economiile aflate în dezvoltare” , precizează raportul FMI.