• Donald Trump este citat pentru a fi audiat de Comisia specială care anchetează violenţele produse la Capitoliu.
  • Nu este clar cum va reacţiona Donald Trump la această citaţie.
  • Însă acţiunea de convocare la audieri ar putea genera probleme suplimentare pentru fostul preşedinte republican care speră să candideze pentru un nou mandat.

Comisia specială a Camerei Reprezentanţilor care investighează violenţele produse la sediul Congresului SUA pe 6 ianuarie 2021 a emis, vineri, o citaţie prin care îl invită pe fostul preşedinte Donald Trump să se prezinte la audieri până pe 14 noiembrie.

Comisia specială de anchetă, formată din nouă membri, a trimis citaţia avocaţilor lui Donald Trump, solicitând depunerea mărturiei sub jurământ până pe 14 noiembrie şi transmiterea mai multor documente, inclusiv stenograme ale conversaţiilor fostului preşedinte cu membri ai Congresului şi cu liderii unor grupuri considerate extremiste, informează agenţia The Associated Press.

„Recunoaştem că emiterea unei citaţii unui fost preşedinte este o acţiune semnificativă şi istorică. Nu am luat uşor această decizie” , au declarat preşedintele Comisiei speciale, Bennie Thompson, şi vicepreşedintele acesteia, Liz Cheney.

Recomandări

MUSK MIZEAZĂ PE AFD
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
SUA UCID LIDERUL ISLAMULUI

Nu este clar cum va reacţiona Trump la această citaţie

Nu este clar cum va reacţiona Donald Trump la această citaţie. Se poate conforma convocării, poate negocia cu reprezentanţii Comisiei speciale, poate ignora convocarea la audieri sau o poate contesta în justiţie, iar procedurile judiciare vor dura până după expirarea mandatului Comisiei.

Însă acţiunea de convocare la audieri ar putea genera probleme suplimentare pentru fostul preşedinte republican care speră să candideze pentru un nou mandat. Dacă Trump va anunţa formal că refuză audierea, Camera Reprezentanţilor ar putea sesiza Departamentul Justiţiei pentru a reclama sfidarea Congresului. Săptămâna trecută, imediat după decizia Comisiei speciale în sensul emiterii unei citaţii pentru audierea sa, Trump a contestat imediat acţiunea.

De ce nu mi-a cerut această Comisie deloc selectă să depun mărturie acum câteva luni? De ce au aşteptat până la sfârşit, până în ultimele momente ale ultimelor sesiuni? Pentru că această Comisie este un eşec total, a avut doar rolul de a diviza naţiunea” , a reacţionat Donald Trump.

Steve Bannon, un fost consilier al lui Trump, a fost condamnat vineri la patru luni de închisoare din cauza refuzului de a fi audiat de către acceaşi Comisie.

Donald Trump a fost inculpat de Camera Reprezentanţilor pentru instigare la insurecţie, în cazul violenţelor produse la Capitoliu, dar a fost achitat de Senat în februarie 2021. Trump a fost acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit pe 6 ianuarie 2021 în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente asupra Capitoliului, în timp ce Congresul valida victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial. Violenţele produse pe 6 ianuarie 2021 la Capitoliu s-au soldat cu cinci morţi şi aproximativ 150 de răniţi, în principal în rândul forţelor de ordine. Peste 900 de persoane au fost inculpate în cadrul investigaţiilor privind aceste proteste violente.