Black Friday este numele informal al zilei de vineri ce urmează sărbătorii cunoscute ca Ziua Recunoștinței sau Thanksgiving. Vinerea Neagră e, de fapt, un moment de bucurie care marchează debutul sezonului de cumpărături de Crăciun.
Advertisment
În ultimii ani, din ce în ce mai multe voci blamează consumerismul exagerat încurajat în mare parte de campaniile de Black Friday. O companie americană care produce echipament pentru activități în aer liber a decis în urmă cu 7 ani să opteze pentru o altfel de campanie de Black Friday: sub numele #OptOutside și-au închis cele peste 140 de magazine, oferind angajaților săi o zi liberă plătită.
Mesajul transmis chiar de președintele companiei a fost: Noi credem că o viață petrecută cât mai mult în aer liber este o viață bine trăită, și prin misiunea brandului nostru ne dorim să fim ambasadori ai acestui deziderat. Considerăm că Black Friday a scăpat puțin de sub control, așa că vă invităm să petreceți timp cu cei dragi, de preferat în natură și nu printre rafturile magazinelor și să ne împărtășiți experiența.
Recomandări
Rezultatele?
• aproximativ 1,4 milioane de oameni au optat afară cu familia și și-au încărcat poze cu experiențele personale pe site-ul dedicat campaniei
• cu aproape 30% mai mult trafic online în acea zi pe site-ul companiei
• marele premiu la Festivalul Cannes Lions din 2016, cel mai important festival al industriei de comunicare și publicitate
La 7 ani distanță, în apropierea Black Friday 2022, site-ul oficial al companiei anunță că #OptOutside va deveni o practică permanentă prin care magazinele sale vor fi închise în cea mai aglomerată zi a anului. Inspirată din cultura brandului propriu, această campanie pune accent pe valoarea timpului petrecut în natură și impactul acestuia asupra stării de bine, fără să afecteze rezultatele financiare ale companiei.
Cum crezi că ai putea genera, la rândul tău, o practică altfel care să fie în linie cu viziunea business-ului tău?
Partenerii noștri