• Secretarul adjunct al Departamentului pentru Sănătate al SUA spune că oamenii de știință și Centrele pentru controlul și prevenirea bolilor îl subminează pe Donald Trump
  • Comentariile făcute de Caputo pe Facebook sunt văzute ca un semn al profundei antipatii și suspiciuni pe care administrația Trump o are față de propriii experți științifici și al presiunii politice la care sunt supuși aceștia.
  • Michael R. Caputo mai spune că pandemia i-a afectat și sănătatea mintală

Secretarul adjunct al Departamentului de Sănătate din SUA, Michael R. Caputo, acuză, pe Facebook, Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor că susțin o „unitate de rezistență” menită să îl submineze pe președintele Trump, potrivit cotidianului The New York Times.

Michael R. Caputo, care este înalt responsabil pentru comunicare în departamentul destinat combaterii COVID-19, a fost acuzat anterior că vrea să manipuleze rezultatele din buletinele săptămânale privind infectările cu coronavirus pentru ca acestea să se potrivească cu mesajele transmise de Donald Trump.

Zilele trecute, Politico, The New York Times, dar și alte publicații au scris despre modul în care Caputo și un alt asistent din administrație au încercat să întârzie sau chiar să nu publice buletinele de sănătate publică privind COVID-19, pentru a oferi o imagine mai bună a administrației Trump.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Dacă dețineți arme, cumpărați muniție, doamnelor și domnilor, pentru că va fi greu de obținut”, a spus Caputo

În plus, el a „avertizat națiunea” că există echipe care sunt antrenate și instruite în toată țara pentru a susține o revoltă armată în cazul în care Donald Trump câștigă alegerile.

Caputo a afirmat și că cercetătorii și experții nu vor binele cetățenilor americani, că se comportă „ca niște sfinți”, dar că s-au angajat în „practicarea unei științe putrede”.

Există oameni de știință care lucrează pentru acest guvern și nu doresc ca America să se vindece până ce nu va fi Joe Biden președinte”, a mai declarat Michael Caputo, citat de The New York Times.

Secretarul adjunct al Departamentului de Sănătate din SUA mai spune că este asediat de presă și că situația actuală i-a afectat și sănătatea mintală. El a declarat că numărul tot mai mare de decese de Covid-19 îl afectează.

Dumneavoastră nu vă treziți în fiecare dimineață ca să vorbiți despre americani morți”, spune sursa citată

Statele Unite au pierdut peste 194.200 de oameni în timpul pandemiei de coronavirus

Caputo a făcut aceste afirmații într-o sesiune video găzduită de el pe pagina sa de Facebook. New York Times notează că, într-o anumită măsură, declarațiile lui Caputo au fost pur și simplu o versiune „amplificată” a remarcilor făcute chiar de Donald Trump.

Atât președintele, cât și secretarul adjunct au catalogat oamenii de știință și oficialii din domeniul Sănătății drept neloiali, au sugerat că alegerile vor fi manipulate și au insinuat că grupurile de stânga complotează în secret ca să incite la violență în Statele Unite.

Caputo are 5.000 de prieteni pe Facebook, iar videoclipul său a fost vizionat de peste 850 de ori. Acum și-a închis contul. În general mesajul său a fost profund sinistru.  El a susținut, fără vreun temei, și că uciderea unui susținător al lui Trump în Portland în luna august, într-o confruntare cu extremiștii de stânga, a fost o strategie pentru a stârni și mai multă violență. „Vă amintiți de susținătorul lui Trump care a fost împușcat și ucis? Acela a fost un exercițiu”, a afirmat Caputo.

„Înțelegeți că va trebui să mă omoare și din păcate cred că acolo se va ajunge”, a adăugat Caputo.

Luni, Caputo a declarat pentru cotidianul The Times: „De când am intrat în administrație, eu și familia mea am fost amenințați și hărțuiți continuu de persoane care au fost ulterior urmărite penal”.

Intervenția lui Caputo de pe Facebook, care a durat de 26 de minute, în care sunt vizați oamenii de știință, mass-media și democrații, este văzută de New York Times drept un alt exemplu de atitudine a unui înalt oficial al administrației care provoacă neliniște în rândul publicului cu privire la alegeri și propagă teorii conspiraționiste cu privire la statul profund.